Ministerul de Externe a transmis, miercuri, pentru Mediafax, că trupurile neînsuflețite ale celor doi români împușcați mortal în Belgia urmează să fie repatriate. Instituția precizează că ancheta este în continuare în curs de desfășurare.
„Ambasada României la Bruxelles are în atenție cazul celor doi cetățeni români care au decedat în orașul Forchies-la-Marche, Regatul Belgiei și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru informații suplimentare referitoare la identitatea victimelor și circumstanțele producerii incidentului. Potrivit datelor obținute de la autoritățile locale, cei doi cetățeni români erau rezidenți pe teritoriul Regatului Belgiei. Precizăm că autoritățile locale au decis eliberarea trupurilor neînsuflețite în vederea repatrierii, însă ancheta este, în continuare, în curs de desfășurare „, a transmis MAE, pentru Mediafax.
Instituția precizează că „reprezentanții ambasadei au menținut contactul cu membrii de familie ai cetățenilor români și le-au acordat sprijin în vederea îndeplinirii formalităților de repatriere, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare și a certificatului de deces”.
Ancheta, monitorizată de autorități
Totodată, MAE transmite că Ambasada României la Bruxelles monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistență consulară, în limita competențelor legale.
Cadavrele a doi români au fost descoperite vineri dimineață în zona Forchies-la-Marche din Belgia, au anunțat autoritățile, precizând că victimele au fost împușcate în cap, informează postul RTL.
Fiica uneia dintre victime a alertat poliția în legătură cu disparția celor doi, care s-au dus la pescuit la un iaz din zona Forchies-la-Marche.
Crime planificate sau incident neprevăzut?
Mașina cu care au plecat cei doi a fost descoperită parcată în apropierea iazului, unde ulterior au fost găsite cele două cadavre.
Poliția federală a deschis o anchetă în acest caz. O autopsie urmează să fie efectuată pentru a stabili circumstanțele în care s-au produs crimele.
Ancheta va stabili dacă crimele au fost planificate ori a fost vorba de un incident neprevăzut, a afirmat procurorul belgian Vincent Fiasse.
Potrivit jurnalistei Aurélie Henneton, zona unde au fost descoperite cadavrele este destul de izolată, se află la depărtare de aproximativ un kilometru de drumul public. Victimele, în vârstă de 45 și 48 de ani, nu erau cunoscute autorităților judiciare.