6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăInternaționalLumea întreagă deplânge dispariția Ducelului de Edinburgh

Lumea întreagă deplânge dispariția Ducelului de Edinburgh

Adevărat stâlp de susținere a monarhiei birtanice, Ducele de Edinburgh a sprijinit în permanență familia regală, oferindu-i un echilibru incontestabil în momentele sale de cumpănă. După experiența sa din Al Doilea Război Mondial, Prințul Philip el a dezvoltat un simț al datoriei care l-a situat cu mult înaintea timpului său, dându-l mereu ca exemplu permanent de angajament și loialitate față de valorile instituției monarhice.

Liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul Justin Welby, și-a prezentat condolențele sale la moartea prințului Philip, anunțând faptul că „deplângem pierderea ASR Prințul Philip, ducele de Edinburgh, alături de Regatul Unit și întreg Commonwealth-ul, și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru viața sa extraordinară, plină de slujire și devotament”.

Prințul Philip a arătat „loialitate neobosită” față de regina Elisabeta timp de 73 de ani, a mai spus Welby, adăugând: ”în ocaziile în care l-am întâlnit, am fost întotdeauna impresionat de pofta sa de viațănși de capacitatea sa de a comunica cu oameni din toate categoriile sociale”.

Welby a adus un omagiu și preocupării permanente a prințului Philip față de viitorul planetei. ”Timp de o jumătate de secol a fost o voce profetică”, a spus arhiepiscopul, opinând că exemplul oferit de către Prințul Consort ar trebui luat ca model universal: „Pe măsură ce ne recuperăm în urma provocărilor cumplite ale pandemiei, avem nevoie de statornicie și de un angajament profund pentru a servi altora”.

Familia regală norvegiană și-a prezentat condoleanțele reginei Marii Britanii și rudelor sale pentru moartea prințului Philip. În vărstă de de 84 de ani, Regele Harald al Norvegiei a declarat: „Gândurile noastre sunt cu regina și cu familia ei. Condoleanțele noastre sunt adresate întregului poporul britanic”. Steagurile de la balconul palatului din Oslo vor fi ridicate până la jumătate vineri, în ziua înmormântării.

Și familia regală suedeză a reacționat cu mare tristețe la vestea morții Ducelui de Edinburg. Regele Suediei, Carl XVI Gustaf, a evocat prietenia prințului Philip și angajamentul acestuia față de țara sa, prezentând condoleanțe Majestății Sale Reginei, Familiei Regale și poporului Marii Britanii.

„Îi vom onora memoria Alteței Sale Regale, prințul Philip, cu mare respect”, au declarat la Haga, membrii Casei regale olandeze, regele Willem-Alexander, soția sa, Máxima, și mama regelui, prințesa Beatrix, amintind devotamentul cu care prințul consort și-a pus viața în slujba poporului britanic. „Personalitatea sa plină de viață a flăsat o impresie de neșters”, au adăugat reprezentanții monarhiei olandeze. 

Ambasadorul Germaniei la Londra, Andreas Michaelis, și-a prezentat condoleanțele într-o postare pe Twitter. „Este un privilegiu extraordinar faptul că ne-a vizitat în atâtea ocazii în Germania și ne-a ajutat să construim un parteneriat foarte strâns între Marea Britanie și Germania. Gândurile nostre sunt alături de Regină și de familia ei”, a spus ambasadorul.

De asemenea, Prim-ministrul australian, Scott Morrison, a anunțat că „timp de aproape 80 de ani, prințul Philip a slujit Coroana, țara sa și Commonwealth-ul. El a întruchipat o generație care nu se va mai repeta”. „Australienii transmit Reginei Marii Britanii dragostea și condoleanțele lor profunde”, a adăugat Morrison, anunțând și faptul că steagurile din Australia vor fi coborâte în bernă.

„Gândurile noastre sunt cu Majestatea Sa Regina în acest moment profund trist. În numele poporului și al guvernului din Noua Zeelandă, aș dori să transmit condoleanțe Majestății Sale și întregii Familii Regale”, a declarat premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern.

Ardern a reamintit, de asemenea, „sprijinul enorm” pe care ducele de Edinburgh l-a oferit întotdeauna reginei. Prințul Philip și-a însoțit soția în toate cele zece vizite în Noua Zeelandă, prima fiind în 1953 iar ultima în 2002. Steagurile de pe toate clădirile guvernamentale și de pe navele navale vor fi, de asemenea, coborâte în bernă.

„Noi, germanii, deplângem o personalitate de primă linie care a adus o contribuție importantă la reconcilierea națiunilor noastre după ororile celui de-al doilea război mondial. Prințul Philip a fost popular și foarte apreciat în Germania. În calitate de membru al Marinei Regale, prințul Philip a luptat pentru eliberarea Europei de teroarea național-socialistă. Angajamentul său față de democrație și libertate nu va fi uitat”, a declarat și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

De asemenea, fostul președinte american, George W. Bush, a omagiat amintirea Prințului Philip, anunțând că acesta ”a reprezentat Regatul Unit cu demnitate și a adus puteri și sprijin nelimitat suveranului”, iar președintele israelian Reuven Rivlin și-a prezentat „cele mai profunde condoleanțe pentru Regina Elisabeta a II-a, Prințul de Wales, Familia Regală și poporul britanic”.

Cele mai citite

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...

4 idei ingenioase de depozitare pentru chiriașii cu spațiu limitat  

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă