24.1 C
București
vineri, 12 aprilie 2024
AcasăInternaționalLocuinţa lui Vito Corleone, de vânzare pentru aproape 3 milioane de dolari

Locuinţa lui Vito Corleone, de vânzare pentru aproape 3 milioane de dolari

O vilă folosită ca locuinţa lui Vito Corleone în filmul-cult “Naşul”, de Francis Ford Coppola, a fost scoasă la vânzare, pentru aproape 3 milioane de dolari, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Casa din Staten Island (New York) are opt camere şi patru băi şi a fost folosită pentru scena nunţii din celebrul film, realizat în 1972. De asemenea, casa a mai fost folosită pentru scenele în care familia Corleone lua masa, dar şi pentru unele scene cu împuşcături.

Vila este clădită pe un teren de 7.000 de metri pătraţi şi include o piscină şi un garaj care poate adăposti patru maşini. Fostul proprietar al casei a murit pe 10 noiembrie, anul acesta, iar vila a fost pusă în vânzare pentru suma de 2,9 milioane de dolari.

Elaine Albert, care locuieşte în vecinătate, a declarat pentru New York Daily News: “Îmi amintesc când au filmat nunta, în curtea din spate. Oamenii cunosc locul acesta şi turiştii japonezi vin aici să fotografieze locuinţa”.

Lungmetrajul “Naşul” a câştigat trei premii Oscar, pentru cel mai bun rol principal masculin – pe care Marlon Brando a refuzat să îl accepte motivând că Hollywood-ul discriminează nativii americani -, cel mai bun film şi cel mai bun scenariu (Mario Puzo, Francis Ford Coppola).

Cele mai citite

Motrenismul

În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe curente de gândire: poporanismul, semănătorismul și trăirismul....

Cetățean turc, reținut în cazul cadavrului găsit lângă A1

Un cetăţean turc a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cadavrului unei femei găsit în urmă cu câteva zile la ieşirea de...

Modificări ale traseelor tramvaielor de pe Calea Moșilor

Începând de duminică, 14.04.2024, STB SA va aplica măsura de reorganizare a liniilor de tramvai care funcționează în zona istorică de pe Calea Moșilor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă