11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalLech Walesa îi cere lui Trump ca SUA să redevină 'imperiul binelui'

Lech Walesa îi cere lui Trump ca SUA să redevină ‘imperiul binelui’

Donald Trump este aşteptat duminică la Varşovia pentru a participa la marcarea a 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, ce a debutat la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste contra Poloniei, potrivit Agerpres. 

”Preşedinte Trump, vă cer să recuceriţi poziţia de lider mondial pentru SUA”, a spus Walesa (75 de ani), primul lider al sindicatului Solidaritatea şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, într-un interviu publicat de cotidianul polonez Rzeczpospolita.

”Lumea are nevoie de leadershipul SUA, leadership moral şi politic, nu doar economic şi militar”, a continuat el.

Sub conducerea lui Walesa, sindicatul Solidaritatea s-a transformat într-o amplă mişcare socială care a accelerat căderea regimului comunist din Polonia în 1989. În anul următor, Lech Walesa a câştigat primele alegeri prezidenţiale libere după 1945 din Polonia.

Aflat în relaţii glaciale cu guvernul conservator polonez, Walesa a anunţat că nu va participa la ceremoniile aniversare organizate duminică la Varşovia.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă