De-a lungul ultimilor ani am asistat la foarte multe concerte atat de club cât şi de scenă deschisă ale trupelor româneşti în vogă şi nu numai. Ce am putut remarca este faptul că ne lipseşte mult elementul de butaforie, senzaţia, acele „cadouri” spectaculoase care fac un concert să fie etichetat drept unul de neuitat.
Nimeni nu cere corăbii pe scenă – fanii Iron Maiden ştiu la ce mă refer – nici macarale care să ridice dansatorii în aer, până şi moda băilor de mulţime a trecut de mult, dar o prestaţie curată, condimentată cu puţine senzaţii de bun gust şi care să arate fanilor că formaţia îi respectă şi se pregătesc pentru apariţiile live este o condiţie esenţială pentru o trupă care urmăreşte o carieră.
Da, adevărat că este scump şi că resursele sunt limitate şi că de cele mai multe ori numărul fanilor din faţa scenei pare să nu merite efortul, în concepţia unora dintre formaţii, dar pe 22 mai, trupa Paradigma a demonstrat contrariul la lansarea albumului lor „Stai aproape„.
Încă de la începutul serii am ştiut că voi avea parte de un concert bine pus la punct şi pregătit cu conştiinciozitate şi dedicaţie, pornind de la simplul fapt ca şi-au respectat orarul şi nu au tergiversat începerea concertului în speranţa că mai apar fani.
La ora 20.00 Dorin, Sergiu, Andrei şi Nick au urcat pe scenă şi au deschis ceea ce urma să fie unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am vizionat în Silver Church până acum, în prezenţa unui număr mic de oameni, dar printre care s-au aflat şi nume mari, precum Nicu Covaci.
Ce anume m-a entuziasmat într-atât? Să fi fost muzica, instrumentele, vestimentaţia, artificiile, baloanele, comunicarea excelentă între membrii grupului şi public, atenţia data fiecărui fan în parte? Şi cred că deja am spus tot ce trebuia spus.
Da, cei patru tineri care formează în prezent Paradigma sunt la început de drum în înglodatul traseu spre succes, dar dacă o vor tine tot aşa au un loc pe podium asigurat. Au încă loc de stângăcii şi de emoţii înaintea concertelor, au permisiunea de a greşi pentru a învăţa care sunt paşii urmatori, dar esenţialul este că acest prim album, lansat cuminte, dar profesionist este cel mai bun start pe care ar fi putut să îl aibă.
Din punct de vedere muzical niciun artist nu are dreptul să spună vreodată că a făcut tot ce se putea face. Apogeul în muzică este pentru orice formaţie sau solist sau instrumentist acel vârf al muntelui lui Sisif. Paradigma are cale lungă până la a deveni o trupă emblematică, dar ceea ce contează este că nu le lipseşte voinţa şi că din punct de vedere tehnic şi din perspectiva talentului muzical, nu le lipseşte nimic.
