19.6 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăInternaționalJohnson: Anul Nou va aduce un nou lockdown dacă ne relaxăm acum

Johnson: Anul Nou va aduce un nou lockdown dacă ne relaxăm acum

Johnson i-a lăudat pe cei care au respectat regulile și a spus că ei au prevenit ca sistemul de sănătate să fie „copleşit”. El a avertizat totuşi ca populaţia să nu coboare garda jos şi a afirmat că dacă restricţiile care se vor aplica din 2 decembrie, bazate pe un sistem cu trei niveluri, nu sunt respectate, ar putea exista un nou lockdown în ianuarie.

„Dacă ne relaxăm acum, riscăm să pierdem controlul asupra acestui virus din nou, risipind câştigurile obţinute cu greu şi forţându-ne să intrăm într-un nou lockdown în noul an, cu toate pagubele pe care le presupune asta. Ştiu că acest lucru va aduce multe bătăi de cap şi o frustrare specială pentru sectorul nostru al ospitalităţii. Aş vrea să fie altfel, dar dacă este să ţinem deschise şcolile, aşa cum trebuie, atunci opţiunile noastre pentru a doborî această boală sunt limitate”, a declarat Johnson.

Cele mai citite

Mii de bulgari în stradă după arestarea primarului pro-european din Varna

Mii de bulgari au protestat miercuri seara, la Sofia, după mai multe manifestații împotriva arestării pentru corupție a primarului liberal și pro-european al celui...

Un cutremur de 7,3 grade din largul coastelor peninsulei Alaska a generat o alertă de tsunami

Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey...

Trump apasă pe acceleratorul tarifelor. Investitorii par nepăsători, dar riscurile cresc

Dacă tarifele devin realitate, pierderile exportatorilor europeni pot fi substanțiale, iar efectele în lanț se vor simți în întreaga economie europeanăInvestitorii internaționali ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă