1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalJoe Biden îi cere lui Putin să nu folosească armele chimice sau...

Joe Biden îi cere lui Putin să nu folosească armele chimice sau nucleare în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin să nu utilizeze armele chimice sau nucleare în Ucraina, într-un moment în care armata ucraineană desfăşoară o importantă contraofensivă în ţară, relatează sâmbătă France Presse.

„Aceasta ar schimba cursul războiului într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial”, a avertizat liderul american într-un interviu acordat CBS, din care primele extrase au fost date publicităţii vineri seara.

„Nu o faceţi, nu o faceţi, nu o faceţi!”, a lansat Joe Biden, adresându-i-se preşedintelui rus Vladimir Putin şi promiţând un răspuns „substanţial” al SUA dacă acest pas va fi făcut.

Rusia „ar deveni şi mai mult un paria în lume, mai mult decât a fost ea vreodată”, a avertizat el, potrivit agerpres.ro.

Joe Biden nu ar fi de acord ca Vladimir Putin să utilizeze armele chimice și nucleare în Ucraina, unde ucrainenii câștigă teren tot mai mult

În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasiimobilă de la începutul verii.

În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina. „Planul nu necesită schimbări. Nu suntem grăbiţi”, a afirmat el, după ce îi spusese în aceeaşi zi premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Putin se exprimase în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) la Samarkand (în Uzbekistan).

Rusia a declanşat în 24 februarie o invazie în Ucraina, în ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială”, de fapt o agresiune brutală împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După eşuarea planului iniţial de a captura în câteva zile Kievul, forţele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene în martie, focalizându-se pe regiunile Doneţk şi Lugansk (est) şi sudul ţării.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CTP: Cine poate să-l oprească pe Simion

Istoria se repetă? Paralele între alegerile din 2000 și dilemele politice de astăzi Cristian Tudor Popescu analizează provocările politice actuale, trasând paralele cu alegerile...

Robert Lewandowski, dezvăluire emoționantă despre Balonul de Aur ratat în 2020: „Nu am înțeles de ce”

Robert Lewandowski a recunoscut că a fost marcat de decizia organizatorilor de a nu acorda Balonul de Aur în 2020, un trofeu pe care...

Tinerii români economisesc mai puțin: doar 6% au depozite la termen, iar valoarea medie a unui depozit este mult sub media europeană

Doar 6% dintre tinerii români sub 25 de ani aleg să economisească prin depozite la termen, acest lucru fiind influențat de resursele financiare limitate,...
Ultima oră
Pe aceeași temă