-4.4 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăInternaționalIrak: Depozit de arme, bombardat de Israel

Irak: Depozit de arme, bombardat de Israel

În iulie, explozii au lovit patru baze ale Hashd al-Shaabi, o alianţă constituită doar din grupări armate favorabile Iranului şi care se opun prezenţei americane în Irak.

Israelul a bombardat în mai multe reprize ţinte iraniene din Siria, însă o extindere a acestei campanii spre Irak – unde statul israelian a atacat reactorul nuclear din Osirak în 1981 – ar risca să submineze relaţiile dintre Bagdad şi Washington.

Miercuri, şeful-adjunct al Hashd al-Shaabi, Abou Mahdi al-Mouhandess, care figurează pe lista neagră a SUA din cauza antiamericanismului său violent, a acuzat forţele SUA că sunt „singura entitate responsabilă” de atacurile întreprinse, potrivit lui, „de agenţi sau cadre de operaţiuni speciale cu avioane moderne”. Pentagonul a negat orice implicare.

Liderul Hashd al-Shaabi, Faleh al-Fayyadh, a revenit joi asupra acuzaţiilor adjunctului său, precizând că anchetele sunt în curs. El afirmă că „investigaţiile preliminare” au arătat că aceste explozii „au fost planificate de o parte străină”, însă ancheta va continua „pentru a determina cu exactitate părţile responsabile, pentru a lua măsurile adecvate”.

Cele mai citite

Cheltuielile bugetare se vor diminua cu 3,3 miliarde de lei după aplicarea unor măsuri administrative

Cheltuielile bugetare se vor reduce în 2026 cu 3,367 miliarde lei, în urma aplicării legii privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a...

Donald Trump îi îndeamnă pe americani și pe aliații SUA să părăsească Iranul. Președintele SUA „va acționa în consecință”

Donald Trump a declarat reporterilor, după aterizarea Air Force One la baza Andrews, că administrația sa va analiza „întreaga situație care se întâmplă în...

Israelul rupe relațiile cu mai multe organizații ale ONU. Care este motivul

Decizia, anunțată de ministrul de Externe Gideon Sa’ar, intră în vigoare imediat și vizează mai multe structuri ONU cu care Israelul spune că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă