2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalInterviu cu istoricul Victor Neumann, despre Capitala Culturală a Europei: Era foarte...

Interviu cu istoricul Victor Neumann, despre Capitala Culturală a Europei: Era foarte important ca Timișoara să câștige. Mult mai necesar decât pentru oricare alt oraș din România

Istoric, profesor universitar și director al Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann a fost unul dintre cei care au pus umărul pentru ca orașul de pe Bega să fie desemnat Capitală Culturală a Europei. L-am reîntâlnit, după ani de zile, în biroul său de la Universitatea de Vest. Am discutat despre alchimia candidaturii, echipă, critici și momente critice ale proiectului, dar și despre atuurile care au făcut ca Timișoara să învingă Baia Mare, Iașiul, Bucureștiul, Clujul și restul competitoarelor.

Care a fost rolul dumneavoastră în proiect?

Ca membru în board-ul Asociației „Timișoara – Capitală Culturală Europeană“, m-am implicat constant în activitățile de pregătire a candidaturii. Am făcut voluntariat, purtând un credo în care a primat binele orașului. Nu am fost angajatul asociației și nu am primit vreo remunerație pentru participarea la activitățile acesteia. Alături de alte personalități ale vieții publice locale, regionale și chiar naționale, oameni de afaceri, arhitecți, actori, curatori, oameni politici, ONG-uri, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, ai Consiliului Județean și ai Primăriei, am considerat că pentru Timișoara câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii are o importanță enormă. Prin urmare, am consiliat echipa și experții care au pregătit dosarul, contribuind la identificarea unui concept care să stea la baza elaborării proiectului.

Am reflectat și la posibilele sloganuri, oferind recomandări. Am sugerat formularea celui de-al doilea slogan, Chanels of Cultures (Coridoare culturale) și a celui de-al treilea, Shine your light, Light up your city (Luminează orașul prin tine). Acesta trebuia să vorbească de realitățile social-culturale moștenite, să amintească o istorie bogată a unei societăți urbane multi- și interculturală, ecumenică, tolerantă și fraternă. O istorie amintind de competiții și inovații, descoperiri științifice și tehnice, creații muzicale, artistice și literare, de lumina predecesorilor noștri.

În altă ordine, am sugerat o poveste în care fanteziile și miturile erau surclasate de civismul locuitorilor urbei încă din secolul al XVIII-lea. În același sens, am probat cum și de ce Timișoara a fost cel mai european oraș al României interbelice, un model de coabitare pașnică a unei populații plurilingve și cosmopolite, ignorând segregările pe criterii etno-culturale și religioase. Am susținut ideea de capitală europeană a culturii în temeiul unor referințe istorice și culturale care i-au conferit Timișoarei o identitate inconfundabilă, punând totodată problema reinterpretării sensurilor istorice în ideea a ceea ce orașul aspiră să devină în acest secol.

Shine your light, Light up your city face trimitere la lumina spirituală, la spirit, la credință/credințe, dar și la lumina unui timp fast în care s-a născut orașul modern de pe malurile Begăi. E vorba de Secolul Luminilor, de perioada în care în Timișoara și în regiunea înconjurătoare oamenii învățau și propagau toleranța și spiritul fraternal. Rolul Bisericii și al teologiei fusese însoțit de cultivarea rațiunii, a științelor și a filozofiei, ceea ce a contribuit la multiplicarea explorărilor, a reformelor administrative, a înnoirilor culturale. Se coagulase pentru întâia oară în spațiul central-est-european o societate bazată pe individ și pe asociere, pe principii și sensuri comune. În absența unei nobilimi și a rupturilor sociale, Banatul Timișoarei găsise atunci, ca și mai târziu, resursele pentru a se reinventa. Dincolo de acest aspect, mai e vorba și de civism, de energia interioară și lumina din interiorul nostru, al fiecăruia, pe care, activând-o, o putem pune în slujba orașului. Ideea e importantă, dar punerea ei în practică a presupus adunarea de informații și structurarea lor de către echipa executivă a asociației.

Care a fost procedura? Au participat mai multe echipe la concurs și a fost selectată una, sau a fost de la bun început o singură echipă?

În 2011 s-a înființat asociația. Primar al Timișoarei era domnul dr. Gheorghe Ciuhandu. La auzul intenției de a candida pentru titlul de Capitală Culturală Europeană ne-am mobilizat mulți timișoreni, dimpreună cu instituțiile importante din oraș: Primăria și Consiliul Județean, Teatrul Național, Teatrul Maghiar și Teatrul German, Universitatea și Politehnica, ONG-urile cu preocupări culturale, cluburile de servicii (Rotary și Lions). Prezența primarului Gheorghe Ciuhandu a fost importantă pentru susținerea proiectului, debutul întregii acțiuni stând sub semnul cooperării pe care domnia sa l-a promovat și l-a susținut constant. Cu ocazia acelui început, cei prezenți în Sala 2 a Teatrului Național aveam convingerea că o reală schimbare se poate petrece doar prin cultură și educație. Un ochi dinafară putea observa că proiectul încă nu exista. Totuși, ne-am gândit la un statut al asociației, apoi la un board, apoi la un executiv. Nimic nu s-a întâmplat de la sine. Au fost numeroase întâlniri, discuții, mulțumiri și nemulțumiri. După câteva încercări, lucrurile au prins contur. Inițial, a fost formată o echipă care a pregătit cel dintâi dosar de candidatură și care, în 2015, a luat parte la prima etapă de selecție, la care au participat 14 orașe din România. Principalii contributori au continuat, pregătind și cel de-al doilea dosar pentru etapa finală, în care rămăseseră în concurs patru orașe (Timișoara, Cluj, Baia-Mare și București). Echipa Asociației „Timișoara – Capitală Culturală Europeană“ a făcut posibil succesul, impresionând juriul internațional, România și, nu în ultimul rând, Timișoara. Succesul este al societății civile, care a fost sprijinită de administrația publică. Prin pregătire și inteligență, prin cultivarea continuă a relațiilor cu instituțiile-cheie ale administrației locale și județene, prin convingerea unor oameni de afaceri de prim rang – unul dintre aceștia este președintele board-ului –, prin sacrificiile de fiecare zi, prin gândirea și promovarea proiectului în acord cu cerințele și normele Uniunii Europene, echipa a contribuit decisiv la victoria Timișoarei într-o competiție acerbă.

Cât a durat toată munca?

Din 2011 și până în 2016, ultimii patru ani fiind decisivi, timp în care programul, continuitatea, conlucrarea cu breslele de profesioniști și cu oamenii de cultură, precum și consultarea tuturor segmentelor sociale ce populează orașul au fost determinante. Cea mai dificilă problemă a fost aceea de a construi o echipă dedicată proiectului, una competentă și în care orgoliile să fie ținute sub control.

Câte persoane au fost în echipă?

La început două, apoi douăsprezece și, în final, douăzeci și cinci.

Ce știați despre celelalte echipe, din Cluj, București, Baia Mare etc.?

Nu știam mare lucru, doar informațiile din presă. Atunci când au devenit publice, am citit dosarele de candidatură, precum și rapoartele finale ale juriului internațional de selecție de după prima și a doua etapă. Deci, ceea ce am aflat sunt proiectele scrise de fiecare oraș candidat și observațiile, recomandările și concluziile juriului. Pe unele le-am citit cu mult interes, de exemplu acelea ale Iașiului, Bucureștiului și Clujului.

Care au fost punctele slabe ale proiectelor de candidatură?

Așa cum am aflat din presă, unele orașe candidate s-au ocupat de spectacole, de promovarea lor prin intermediul unor evenimente precum concerte, festivaluri, concursuri. Principala menire a unei asemenea asociații era însă aceea de a pregăti dosarul de candidatură. Aceasta necesita documentare, cercuri de voluntari care să strângă informații, întâlniri cu scopul de a consulta locuitorii orașului și a consemna opțiunile lor. Asociația „Timișoara – Capitală Culturală Europeană“ s-a dedicat acestei munci excepționale de consultare și de adunare de date din partea tuturor segmentelor sociale. Cum prevede regulamentul elaborat de Comisia Europeană privitoare la astfel de proiecte, dosarul de candidatură nu se adresează unei elite, unei minorități, ci unor întinse segmente sociale. Ceea ce înseamnă valorificarea creațiilor autentice în beneficiul unui public larg. Cu alte cuvinte, cultura destinată formării publicului, dezideratul fiind receptarea ei de către o mare masă de oameni. Cred că aici s-au împiedicat cei care au înțeles și au mizat prea mult pe excepționalisme și care au neglijat faptul că societățile moderne se bazează pe emanciparea și formarea clasei de mijloc.

Cu alte cuvinte, să fie una democratică.

Clasa de mijloc este fundamentală în funcționarea unei democrații. Unul dintre orașele candidate a mizat pe ideea că are toate datele necesare spre a deveni cel mai important centru artistic european. Asemenea autoproiecții fără acoperire n-au fost convingătoare. Nu excelența e obiectivul principal al orașelor desemnate capitale europene ale culturii. Fără a subestima valorile, cultura înaltă, performanțele individuale și colective, nu putem uita neajunsurile care domnesc în unele orașe ale Europei. Nu putem ignora faptul că relațiile interumane sau intercomunitare lasă de dorit, că în cazul românesc monologul a surclasat adesea cultura dialogală. În astfel de locuri societatea trebuie să se reinventeze, actul de cultură fiind unul dintre puținele care îi stă la îndemână. Nu doar un segment de populație trebuie să beneficieze de pe urma acestuia, ci toate segmentele sociale. Au fost orașe candidate care au încercat punerea în valoare doar a spațiilor convenționale și doar a acelora din zona centrală, fără a proba că sunt preocupate de emanciparea locuitorilor din cartierele mărginașe. Spre deosebire de perspectiva amintită, proiectul Timișoarei a dezvoltat idei mizând pe integrarea diversității persoanelor și a grupurilor social-culturale.

Ce anume ați apreciat la celelalte proiecte de candidatură?

Îmi pare că, alături de Timișoara, Clujul a înțeles ce anume trebuie schimbat în orașul de pe Someș, dar și în România. A arătat că o revoluție politică nu e suficientă pentru o schimbare fundamentală și că o adevărată adaptare la mentalul european se întemeiază pe cunoașterea și recunoașterea celuilalt, dar mai ales pe punțile de legătură dintre comunitățile multiculturale. Adică, pe interculturalitate. Cu alte cuvinte, o pledoarie pentru o schimbare paradigmatică prin cultură și educație. În proiectul Clujului se subliniază faptul că o comunitate urbană liberă se va concentra pe ideea de «uniune clujeană», depășind segregarea pe criterii sociale, culturale, religioase de care suferă o mare parte a locuitorilor României de ieri și de astăzi. De altfel, acesta e unul dintre motivele pentru care Europa Occidentală ne cere să ne reinventăm din punct de vedere cultural. E ceea ce a făcut și a reușit Germania de după ultimul război mondial.

Care au fost momentele critice?

O echipă relativ mică a asociației a trebuit să studieze, să adune, să centralizeze și să proceseze toate datele pe baza cărora s-a redactat proiectul. Un grup mic de persoane a lucrat de dimineața până noaptea târziu la proiectul de candidatură, dar și pentru pregătirea susținerilor lui în fața juriului de selecție. A fost un travaliu imens. Ca unul care am fost foarte aproape de cei ce au lucrat efectiv, pot spune că echipa a demonstrat cu asupra de măsură că în orice proiect de anvergură e nevoie de un credo, de multă disciplină, de persoane competente și de un director-coordonator exigent și prietenos în același timp. Fiind altceva decât un text literar sau unul strict științific, dosarele de candidatură au fost o mare necunoscută. Textele au fost redactate în engleză și în română, ceea ce a pretins cunoașterea noțiunilor-cheie, informație și argumente credibile, mesaje precise. În fine, nici traducătorul și nici designerul nu puteau fi mai prejos. Înțelegând obiectivele proiectului, designerul trebuia să redea în imagini ideile fundamentale ale textului, creând un demers complementar acestuia. Manualitatea și creativitatea unui astfel de artist vizual au valorizat excelent ideile din dosarul de candidatură.

Toate realizările importante presupun o activitate de lungă durată. De unde și multiplele crize. Momentele critice au rezultat din faptul că nu toți cetățenii urbei au înțeles corect menirea proiectului. Nici nu aveai ocazia să explici tuturor regulamentul de concurs. O parte dintre colegii mei din universitate sau din instituțiile de cultură ale Timișoarei nu aveau informații suficiente în legătură cu procedura și normele impuse de Comisia Europeană pentru participarea la o astfel de competiție. Probabil din acest motiv au apărut discuții în contradictoriu, frustrări, reacții negative în presă. Uneori, au fost binevenite. Alteori, nu. Echipa asociației a făcut un efort continuu pentru a-și păstra tonusul pozitiv și a finaliza la timp și în condiții bune dosarele de candidatură, precum și pregătirea celor două susțineri în fața juriului internațional.

Ce spuneau aceste critici?

Unii considerau că șansele Timișoarei sunt mai mici comparativ cu alte orașe ale României. O spuneau în gura mare și fără a se fi informat. E neplăcut ca un concetățean să compare sau să persifleze munca ta și a unei echipe prin afirmații denigratoare ori exprimând simpatii față de orașele contracandidate, mereu fără argumente. Dacă locuiești într-o urbe, e firesc să fii atașat de problemele și aspirațiile ei, să-i înțelegi părțile bune și pe acelea mai puțin bune, să cultivi speranța cum că neajunsurile vor fi depășite. În pofida criticilor ori a dificultăților ivite pe parcursul pregătirii candidaturii, echipa Asociației „Timișoara 2021“ a avut forța să ducă munca până la capăt, demonstrând că orașul vrea și poate să reapară pe harta României și pe harta Europei.

Personal, am fost optimist și știam că vom câștiga de îndată ce vom valorifica trecutul și vom promova o idee bine argumentată despre viitor. Dintotdeauna am știut că Timișoara are multe de spus și că nu va putea fi subestimat patrimoniul ei cultural, istoric, arhitectural, artistic și nici proiectele ei de viitor. Cu cinci zile înainte de decizia finală a juriului, cineva mă întâmpina în fața Muzeului de Artă din Piața Unirii cu următoarea observație: „Sunt sigur că Bucureștiul va ieși câștigător“. I-am răspuns îndată: „Care sunt argumentele tale?“, dar nu am primit nici un răspuns. Au fost diverse persoane care au făcut ironii pe marginea acțiunilor Asociației „Timișoara – Capitală Culturală Europeană“. Le-am depășit ușor, socotindu-le irelevante. Minunat a fost că mulți tineri s-au asociat proiectului, reacționând pozitiv la mesajele asociației. Au fost persoane aparținând diverselor grupe de vârstă care au venit alături de asociație, voluntari care au lucrat neașteptat de mult și de bine, contribuind la bunul mers al lucrurilor.

Au crezut în șansa lor.

Da, dincolo de sfera îngustă a comunității intelectuale, care este formatoare a opiniei publice și care s-a solidarizat cu cei ce construiau proiectul, au existat multe alte grupuri de oameni entuziaști care au crezut permanent în șansa Timișoarei de a câștiga titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021. Aceasta a fost partea cea mai frumoasă a cooperării, una pe care echipa asociației a apreciat-o și a recunoscut-o ca atare. La un moment dat, asociația a montat un panou în Piața Unirii, întrebând cetățenii orașului: „Credeți că Timișoara va deveni Capitală Europeană a Culturii?“. Foarte mulți timișoreni s-au simțit datori să scrie crezul lor pe acel panou. Ideile erau nu doar inedite, dar și generoase! Descopeream în astfel de împrejurări că orașul are un imens potențial uman care așteaptă să fie valorificat. Gesturile de acest fel mi-au dublat încrederea, dar mai cu seamă i-au motivat pe toți cei ce au contribuit zi de zi la redactarea dosarelor.

Ce au făcut evaluatorii externi în Timișoara?

Au luat pulsul orașului, au examinat o mulțime de aspecte privind administrațiile locală și județeană, capacitatea lor și a societății civile de a implementa proiectul de Capitală Europeană a Culturii. Au vizitat câteva dintre instituțiile de cultură sau responsabile ale vieții culturale a orașului. Au fost invitați la o întâlnire cu reprezentanții tuturor comunităților cultural-lingvistice și religioase, putând asculta motivele pentru care aceștia s-au solidarizat fără excepție cu ideea ca Timișoara să devină Capitala Europeană a Culturii în anul 2021. Au ascultat punctele de vedere ale orașelor din regiune și din euroregiune, exprimate de primarii sau viceprimarii lor, și din care rezulta că Timișoara va primi o puternică susținere în vederea punerii în viață a proiectului.

Au venit din oficiu, ținea de procedură?

Aceasta este procedura și ea trebuie urmată atât de juriu, cât și de orașele candidate. Juriul fiind format din specialiști, din persoane care cunoșteau problemele ce confruntă o capitală europeană a culturii. Știau cum trebuie să arate dosarul de candidatură, constatând în ce măsură oamenii și instituțiile locale pot pune în aplicare programele înscrise în dosar. La fel au procedat evaluatorii și în cazul celorlalte orașe rămase în competiție după prima rundă din decembrie 2015.

De câți astfel de specialiști vorbim?

Juriul a avut doisprezece specialiști în componență: zece internaționali și doi români.

Ce a făcut diferența? Lumea îi dădea câștigători pe clujeni.

În ceea ce privește Timișoara, noi nu am marșat doar pe merite, am evidențiat și neajunsurile pe care le are orașul. Faptul că a trecut prin multiple schimbări și înainte de 1989, și după; că o migrație masivă a avut loc și înainte, și după 1989, producând schimbări de mentalitate. La ora actuală, Timișoara tinde să se reașeze, prin urmare are o sumă de minusuri din punct de vedere al integrării diversității sociale, din punctul de vedere al civismului, al dialogului între cei avuți și cei săraci. Există un segment pasiv al populației urbane, unul care se mulțumește cu un salariu acceptabil și cu practicile consumismului. Acesta refuză să se intereseze de ceilalți, de problemele orașului. Nu se implică întru binele obștei. Un atare comportament a fost evidențiat în dosarele de candidatură, socotit fiind ca un neajuns ce poate fi corectat. Dacă vrei să fii capitală culturală europeană trebuie să te gândești și la ce anume îți dorești să schimbi, să îmbunătățești în oraș și în condiția de viață a populației lui. Trebuie să cultivi nu doar actul de cultură în sine, ci și economia și administrația care fac posibil actul de cultură. Apoi, candidatura Timișoarei a așezat în prim-plan ideea mai bunei cunoașteri a orașului atât în România, cât și în Europa, propunându-și reinventarea identității urbane prin creații tehnice și științifice, muzicale și artistice, literare și arhitecturale.

Trăgând linie: Timișoara este un oraș în criză, dar cu un mare potențial. Asta a ajutat-o să câștige, ca să poată ieși din această criză.

Exact. Era foarte important să câștige. Mult mai necesar decât pentru oricare alt oraș din România. Timișoara e un oraș de nivel mediu în Europa și un oraș mare în România. E o urbe aflată într-o criză de conștiință, într-o criză identitară și administrativ-politică. În pofida neajunsurilor de acest fel, mulțimea firmelor private locale sau internaționale au asigurat orașului o anume stabilitate, o bază economică, un potențial uman. Redeșteptarea și reinventarea Timișoarei sunt posibile prin proiectul recent câștigat și în urma căruia orașul a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2021. E un moment istoric pentru Timișoara, pentru Banat, pentru România în ansamblul său.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă