4.2 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăInternaționalHoraţiu Mălăele: „Toate lucrurile pe care le fac reprezintă felul meu ...

Horaţiu Mălăele: „Toate lucrurile pe care le fac reprezintă felul meu de a comunica cu lumea“

Numele lui pe afişul unui spectacol este chezăşia succesului de public. Este într-o continuă mişcare din credinţa că lucrurile sunt în permanentă schimbare şi atunci este bine să fii un actor şi un regizor în pas cu timpul în care trăieşti, cu oamenii de lângă tine. Nu o face pentru a demonstra că se pricepe la foarte multe lucruri. O face pentru că aşa se simte bine, iar atunci când are credinţa că ies bine, ţine să le facă publice.

 

Horaţiu Mălăele – actor, regizor, caricaturist şi scriitor  şi, în timpul liber, tenisman. O persoană  care pare a avea calităţi de multiplicare. Pe care o găseşti peste tot. Pe Lipscani la Galeria Horaţiu, la Teatrul Naţional, actor în „Dineu cu proşti” şi regizor la „S-a sfârşit cum a-nceput”, la Teatrul de Comedie, actor şi regizor la „Revizorul” şi „Sunt un orb” sau doar regizor la „Poiana boilor” şi „Leonce şi Lena”.  La Tea-trul Bulandra este, şi aici, atât actor, cât şi regizor, la fel şi la Metropolis.

Ce înseamnă vacanţa pentru dumneavoastră?

Horaţiu Mălăele: Nu am intrat în nici un fel de vacanţă. Vacanţa presupune că trebuie să pleci într-un loc, că trebuie să te odihneşti într-un fel, nu ştiu dacă am avut vacanţe de tipul ăsta vreodată. Şi dacă aş fi avut, cred că nici nu mi-ar fi făcut plăcere. Nu e modul meu de a funcţiona. Mă simt în vacanţă dacă, să zicem, aş avea o zi mai liberă şi spre seară aş putea să joc un spectacol. Pentru mine ar fi o mare bucurie şi un fel de vacanţă. Am intrat într-o prezumtivă vacanţă în sensul în care teatrele şi-au încheiat socotelile şi stagiunile s-au încheiat. O să plec la un moment dat undeva în sudul Franţei pentru câteva zile, dar nu sunt atât de vacanţist încât să stau la o masă, să beau bere şi la un moment dat să mă duc la o plajă şi să am sentimentul că a fost o zi plină.

Îmi face plăcere să descopăr locuri, să umblu, îmi face plăcere să umblu cu treabă de obicei, dar îmi face plăcere să umblu şi să văd oameni noi, să văd locuri noi, cred că e un lucru îmbogăţitor, care poate să te înţelepţească.

Ce faceţi acum?

H.M.: Tocmai am încheiat conturile cu o expoziţie pe care am expus-o pe simezele propriei galerii care se numeşte Horaţiu. Am o galerie de grafică satirică şi caricatură, dar nu numai, pe care am deschis-o în centrul istoric, strada Smârdan 37, şi acum am o expoziţie de nuduri acolo.

Apoi, lucrăm împreună cu MediaPro la un proiect pentru probabil toamna aceasta şi anume „Funeralii fericite” – este un nou proiect cinematografic unde voi semna regia, poate nu numai. Aşa că suntem destul de ocupaţi. Încerc să-mi perfecţionez dreapta la tenis…  Joc tenis în fiecare zi, de 16 ani.

Cum se împacă regizorul Horaţiu Mălăele cu actorul Horaţiu Mălăele? Cine este mai capricios?

H.M.: Nu ştiu, capricios cred că nu e nici unul, dar mai sigur de el este actorul Horaţiu Mălăele.

Şi nu intră în conflict cu regizorul?

H.M.: Mai niciodată. Actorul Mălăele este şi un om destul de înţelegător şi docil. Aşa încât…

Mai rău este regizorul.

H.M.: Eu cu mine însumi sunt într-o relaţie stabilă şi de bună vecinătate.

Între caricatură, regie, actorie, nu neapărat în ordinea asta, unde este orgoliul mai mare?

H.M.: Vorbiţi de orgoliu, dar puneţi egal cu vanitate. Nu ştiu, mă simt bine peste tot. Şi fac lucrul ăsta pentru că, am recunoscut-o cu tot cinismul, de foarte multe ori mă plictisesc iar atunci încerc să mut dominanta şi sar dintr-o barcă în alta şi lucrurile devin mai liniştitoare. Nu o fac ca să demonstrez că sunt un tip proteic şi mă pricep la foarte multe lucruri, dar fac lucruri, iar atunci când cred că ele sunt bune, încerc să le expun, să le fac publice. Am spus, nu am un discurs foarte bun şi cred că nici eu nu sunt aşezat pe metereze foarte bine, dar poate lucrurile astea pe care le fac sunt felul meu de a comunica cu lumea.

Cât de greu este să rămâi cu picioarele pe pământ în condiţiile în care, lăsând modestia la o parte, ştiţi că aveţi un mare succes?

H.M.: E foarte greu. E foarte greu şi pentru un actor care e la vârf, şi pentru un actor care este la subsol. E foarte greu pentru că un actor nerealizat presupune să se chinuie să devină, să se facă vizionabil, să-şi expună talentul într-un fel şi foarte mult nu reuşeşte. Faptul că nu reuşeşte e un lucru chinuitor pentru el. E un lucru groaznic să stai într-o meserie în care crezi şi să nu te poţi realiza. Pentru un actor care este la vârf e şi acolo foarte greu. Foarte greu pentru că încearcă să rămână acolo sus unde s-a cocoţat. S-ar putea să fie fetişizat acolo, adică să nu fie imaginea lui bună. E cu atât mai chinuitor. Se chinuie foarte tare ca să-şi obiectiveze imaginea şi să pară că a ajuns cinstit acolo.

Şi să nu intre într-un tipar. Bănuiesc că şi aici este foarte greu.

H.M.: Acum, formele eşecului sunt multiple. Evident, să nu intre într-un tipar, să fie el însuşi, să fie original, ş.a.m.d. Să găsească lucruri bune cu care să se întreţină şi să se expună.
E destul de complicat.

A apărut un CD în colecţia „Mari actori români”, sunteţi deocamdată unul dintre cei patru actori care au scos aceste CD-uri. Ce aţi selectat pentru el?

H.M.: Mă bucură că acest CD circulă. Fie că e cumpărat, fie că e un rapt. Rapt de pe internet sau din altă parte. Totuşi, circulă ceva destul de învechit pentru că acum am refăcut acest CD, l-am completat şi l-am adus într-o formă audio exemplară tehnic. Şi cred că a ieşit un lucru foarte bun. Zic încă o dată un lucru foarte bun pentru că acest CD  îl am şi eu în maşină.

Sunteţi mândru. V-am prins, nu?

H.M.: De foarte multe ori nu mă iubesc, dar ăsta e un lucru bun şi atunci, în sensul unei mângâieri, l-am reţinut în propria-mi maşină.

Cum aţi făcut selecţia?

H.M.: Toate poeziile şi toate lucrurile pe care le-am adunat la un moment dat, m-am gândit că ar fi bine să le strâng într-un spectacol. Şi a fost un spectacol numit „Sunt un orb” care ţine afişul Teatrului de Comedie, şi după care cineva mi-a propus să fac un CD cu o parte din lucrurile expuse în spectacol. Şi am luat într-un fel cam toată poezia de acolo, am luat câteva monologuri, am inventat câteva monologuri, am adaptat câteva texte care au devenit nişte lucruri pilduitoare într-un fel de monolog, şi a ieşit acest CD de care, cum vă spuneam, sunt foarte mândru.

Aţi spus „am inventat nişte monologuri”. Lucraţi uşor?

H.M.: Nu. Lucrez extrem de greu. Desenez foarte greu şi lucrez extrem de greu. Nu ştiu cum fac adevăraţii scriitori. Cert este că m-am apucat la un moment dat, după ce am scos filmul „Nunta mută”,să scriu romanul. Mi-am notat câteva idei şi am început să lucrez la prima idee a acestui calup. M-am împrăştiat pe 5 – 6 pagini şi mi-am dat seama că nici n-am terminat prima idee şi că este tulburător de greu. Şi atunci am renunţat, deocamdată. Creez destul de greu. Mă chinui foarte mult.

„Nunta mută” a fost primul film la care aţi făcut regia. Cum aţi întâmpinat criticile la primul film?

H.M.: Ce să spun, este un film care s-a vândut în 34 de ţări, este un film care a avut o expoziţie fenomenală la Paris şi în Franţa în general. Este un film care în Franţa a avut 54 de copii şi după aia, după prima săptămână, s-au suplimentat la 60. În România a avut doar patru copii şi din alea au fost, după prima săptămână, retrase două. Este un film absolut necunoscut în România. Deci tind să cred că aceste critici proaste pe care le-am avut în România au fost urmarea unui boicot concertat. Aşa cred, sau îmi face plăcere să cred lucrul ăsta. S-ar putea să nu fie chiar aşa, dar nu sunt nici departe de adevăr, pentru că de vreme ce francezii, de exemplu, l-au catalogat a fi o capodoperă, şi în România a fost considerat un film de duzină… Nu ştiu, sau ştiu şi nu vreau să spun, cui i s-au datorat toate astea, dar contează mai puţin. Dar nu am nici o amărăciune vizavi de destinul acestui film. Singurul lucru pe care nu-l iubesc este că el, indiferent din ce motive, nu a fost văzut. Lucru pentru care acum, când putem face ceva pentru el, am şi hotărât să facem. Împreună cu nişte prieteni ne vom ocupa de difuzarea lui.

Ce credeţi că-l face pe om să se îndrepte în momentul acesta către teatru într-o aşa de mare măsură (se găsesc greu bilete, se stă la cozi)?

H.M.: Nu ştiu. Avem multe teatre. S-au născut multe teatre. Puteau să se nască şi mai multe. Cred că se datorează şi faptului că avem un teatru bun, se datorează şi faptului că avem nişte actori mari,  se datorează şi faptului că televiziunea a început să danseze într-o gamă minoră şi cam toate televiziunile au născut un fel de efemeride care nu mai interesează lumea şi mai ales lumea intelectuală, un fel de petarde. Şi vor să vadă actorii, vor să vadă lucruri esenţiale, vor să se spiritualizeze. Unde să fugi altundeva decât într-o sală de teatru sau într-o biserică? Aşa cred, nu ştiu.

Există actori consacraţi care spun că aceia care vin în urma lor nu mai sunt suficient de talentaţi sau suficient de motivaţi să facă teatru. Ce părere aveţi?

H.M.: Am o părere stranie. Nu prea sunt de acord nici cu unii, nici cu alţii. Românul, prin firea lui, e un tip ta­lentat, e foarte talentat. Problema e următoarea. Dacă până în ’89 existau cam 2.000 de actori, acum, în anul de graţie 2011, avem vreo 35.000 de actori. Datorită multelor şcoli care s-au inventat, şcoli de teatru mai mult sau mai puţin bune, nu contează. Contează că, oricum, ai de unde să alegi, numai că teatrul românesc bălteşte încă într-o lege paradoxală extrem de prăfuită şi de anacronică.

În continuare teatrele angajează vieţaşi, oameni care rămân permanent în teatru, în continuare uşile sunt închise, deci oricine ar bate acolo este imposibil să i se deschidă. Sau se întredeschide uşa şi intră foarte, foarte, foarte puţini. Eu spun că actori talentaţi am găsit. Şi pe urmă, Dumnezeu îi şi creşte. Ei trebuie să stea pe lângă nişte actori mari şi să-şi dea seama de ceea ce se întâmplă acolo, să depăşească buchea cărţii, să înceapă şi să termine practica şi dacă ar avea curiozitatea, atunci ar fura şi ar afla de la actorii mai vechi care ocupă teatrul şi de la valorile noastre autentice.  Eu cred că o lege a teatrului ar face lucrurile mult mai stabile şi mult mai adevărate decât orice afirmaţie hazardată de tipul pe care l-aţi enunţat.

Dumneavoastră de la cine aţi furat?

H.M.: Eu am furat de la foarte mulţii mei prieteni, pe care îi respect şi pe care i-am amintit şi în carte. Am furat de la profesorul meu Octavian Cotescu, el s-a prins că eu fur, şi atunci mi-a dăruit. Am furat de la Toma Caragiu, cu care am fost o scurtă, dar nemaipomenită perioadă, prieteni, şi am furat de la toţi actorii noştri mari, actuali sau petrecuţi. De la Gigi Dinică, cu care am legat o prietenie frumoasă, de la Marinuş Moraru, de la Gina Patrichi, de la Victor Rebengiuc. Am avut şansa de a trăi în aceeaşi vreme cu ei. Am stat în aceeaşi casă cu George Constantin. În casa Teatrului Nottara, timp de 17 ani. Este imposibil să nu te fi agăţat de el. A fost un talent uriaş pe care puţină lume îl mai ştie şi, din păcate, chiar dintre actorii noştri, mai tineri sau mai puţin tineri. Dar eu cred că George Constantin  împreună cu Toma Caragiu au marcat definitiv, irevocabil arta teatrală şi mai ales acea ultimă perioadă a mileniului trecut.

Ce proiecte aveţi pentru stagiunea care va începe în toamnă?

H.M.: Probabil la Bulandra voi începe pregătirea unui spectacol, adaptare după Dostoievski, şi anume după „Oameni sărmani”. La Teatrul de Comedie va avea loc premiera lui Silviu Purcă-rete cu „Femeia care şi-a pierdut jartiera”, într-o sală nouă. Nu pot să vă dau adresa exactă, dar va fi o sală nouă undeva înspre Piaţa Presei şi care se va numi Teatrul Teatrelor. La Teatrul Metropolis montez un spectacol după viaţa lui Toulouse Lautrec, care se numeşte „Toulouse Lautrec la bordel” sau „Toulouse Lautrec la Chantal”, cu George Ivaşcu în rolul principal. 

#1./ Un actor în faţa căruia v-aţi scoate pălăria?

Mai mulţi. Am şi scris despre ei şi voi scrie, atât cât o să pot şi eu.

#2./ Sunteţi un sentimental?

Da. Şi un romantic. 

#3./ Faţa nu vă recomandă…

Ba cred că da. S-a mai răsucit după timp, dar în orice caz, în subsolul meu sunt romantic. Am să scriu despre actorii noştrii într-o plachetă, o culegere pe care o s-o intitulez „Poezii, poveşti şi alte rătăciri” şi care probabil va apărea în toamna acestui an.


#4./ Aveţi doi băieţi studenţi la regie. Pe când un rol într-un spectacol regizat de unul dintre ei?

Unul a terminat regia şi unul este student la regie. Am şi jucat în filmele lor de an, aşa încât debutul a fost făcut. Acum să vedem dacă vor avea tărie şi dacă vor avea sârg să facă un lungmetraj sau ceva mai serios.

#5./ Cum a reacţionat tatăl şi cum a reacţionat fiul regizor? I-a dat indicaţii tatălui?

Evident. Eu sunt un actor supus. Uit de ceea ce înseamnă regizorul din mine şi mă dau după ideile celui care face acel proiect.

Cele mai citite

România educată este prost evaluată. Ce presupune schimbarea

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naţionale şi a feedback-ului din comunitatea educaţională, Federaţia Coaliţia pentru Educaţie a solicitat, într-o declarație de presă,...

PSD și PNL fac casă bună la guvernare… pentru Iohannis

Ilustrație: Marian Avramescu S-a demonstrat că Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) fac casă bună la guvernare, pentru președintele Klaus Iohannis. Șeful...

Seiful Arctic pentru Ziua Apocalipsei primește un lot record de semințe de recoltă

O boltă arctică înghețată, construită pentru a păstra culturile agricole globale de la dispariție, a primit semințe marți (27 februarie) de la cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă