4 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăInternaționalHackeri angajaţi de agenţii din Rusia au atacat reţele din întreaga lume

Hackeri angajaţi de agenţii din Rusia au atacat reţele din întreaga lume

Oficiali din SUA şi Marea Britanie au anunţat că vor emite o alertă în legătură cu aceste atacuri cibernetice, care au vizat relee de transmitere a semnalului Internet pentru alimentarea sistemelor esenţiale de infrastructură, în cadrul unei campanii de spionaj care în viitor ar putea fi folosită pentru operaţiuni ofensive.

„Atunci când observăm astfel de activităţi cibernetice nocive, fie că vin din partea Kremlinului ori a altor entităţi statale negative, le respingem”, a declarat luni Rob Joyce, coordonatorul pentru Securitate cibernetică al Preşedinţiei SUA, citat de site-ul agenţiei Reuters. În februarie, Casa Albă a atribuit Rusiei atacul cibernetic „NotPetya”, comis în anul 2017, o acţiune care a afectat infrastructura din Ucraina şi computere din întreaga lume, condamnată vehement de Washington şi Londra.

Guvernele ţărilor le-au cerut victimelor atacurilor să semnaleze orice activitate dăunătoare, pentru a se înţelege mai bine impactul campaniei cibernetice. Încă „nu avem o perspectivă completă asupra scopului atacurilor cibernetice”, a explicat Jeanette Manfra, un oficial din cadrul Departamentului american pentru Securitatea Internă. 

Sistemele infectate cibernetic ar putea fi utilizate pentru viitoare operaţiuni cibernetice ofensive, afirmă oficiali americani şi britanici. „Ar putea fi poziţionate softuri pentru a fi folosite în perioade tensionate”, atrage atenţia Ciaran Martin, directorul Centrului Naţional britanic pentru Securitate Cubernetică, explicând că au fost vizate „milioane de computere”.

Atacurile cibernetice ruse au afectat o serie de companii, inclusiv furnizori de semnal Internet, firme private, dar şi administratori ai sistemelor de infrastructură. Ciaran Martin a explicat că autorităţile monitorizează de un an aceste activităţi, subliniind că este vorba de o campanie amplă, care poate afecta „sisteme precum cele ale marilor companii ori birouri private”.

Cele mai citite

Real Madrid a fost învinsă în El Clasico de Barcelona cu 4-0

Barcelona s-a impus fără drept de apel în fața lui Real Madrid, chiar pe Bernabeu, scor 4-0, în primul El Clasico din acest sezon....

Ambasador Ucraina: Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Antonio Guterres contrazice linia ONU privind sprijinirea Curții Penale Internaționale

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serhii Kislitsia, a declarat că vizita secretarului general al Organizației, Antonio Guterres, în Rusia și întâlnirea cu președintele Vladimir Putin,...

Joe Biden speră că loviturile Israelului asupra Iranului vor încheia conflictul

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că speră că recentele lovituri ale Israelului asupra Iranului ar putea marca sfârşitul confruntărilor directe între aceste...
Ultima oră
Pe aceeași temă