8.7 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăInternaționalGuvernul Ungariei va construi închisori noi, ca să reducă aglomerația

Guvernul Ungariei va construi închisori noi, ca să reducă aglomerația

Guvernul Orban vrea să creeze, în Ungaria, aproape 3000 de noi locuri în penitenciare, pentru a pune punct “afacerii” cu cereri de despăgubire venite din partea deținuților, a anunţat ministrul Justiţiei, Judit Varga.

Astfel, în Ungaria sunt în construcție zece noi centre de detenţie cu o capacitate totală de 2750 de locuri, informează presa de la Budapesta.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Profitul în fața siguranței vieții umane

De dragul profitului, dezvoltatorii imobiliari ignoră legile și expun clienții pericolelor mortale. În ciuda avertismentelor, instituțiile rămân pasive, iar specialiștii avertizează asupra unui...

Dezvăluiri ClothOff, aplicația de pornografie deepfake

O investigație exclusivă realizată de Guardian pentru seria de podcasturi Black Box dezvăluie numele conectate la aplicația care a generat imagini nonconsensuale ale...

Deținuții din Pentitenciarul Brăila mai pot primi în pachete doar produse feliate, în folie vidată

O nouă restricție se adaugă la lista de interdicții presupuse de executarea unei pedepse în închisoare, pentru că deținuții nu vor mai avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă