Marele coregraf român Gigi Căciuleanu pregăteşte o nouă premieră: „l’Om DAdA”, spectacol de teatru coregrafic care va fi prezentat la Sala Atelier a Teatrului Național București pe 11, 12 și 13 martie. Din distribuţie fac parte Gigi Căciuleanu însuşi şi unul dintre dans-actorii săi preferaţi, Lari Giorgescu.
„Dada a apărut ca o revoltă față de absurdul cruzimii, al războiului, al comunismului în faza embrionară, ca o negare a logicii. O revoltă care n-a dus, însă, la distrugere ci, fără să ofere direcții precise, a deschis calea către «Omul Aproximativ», incert. Orice încercare de aranjare a lumii între linii bine conturate a condus la dezastre, și atunci de ce să nu-i lăsăm omului privilegiul de a-și dansa viața cu incertitudinile sale, în felul său «dada», cât se poate de constructiv? Îi mulțumesc domnului Caramitru care a spus «da, da», imediat ce am propus acest proiect”, a declarat coregraful.
„Este un spectacol despre fiecare dintre noi și nu un demers intelectualist. Toți suntem dadaiști, defragmentăm, aruncăm ceva din noi pe scenă și în viață. Se va numi «l’Om DAdA» pentru că am vrut să aduc alături „om” în limba română, cu «dada», care face parte din universal. Am pornit de la textul lui Tristan Tzara, «L`homme approximatif», pe care l-am redescoperit după atâta vreme. E un text care mi se pare superb de poetic, deloc absurd, frumos, stufos, plin de semnificații, foarte actual chiar și după 100 de ani. «Omul aproximativ» (nimic nu este mai aproximativ decât ființa umană!) este de fapt, în spectacol, personajul omului cât se poate de ne-aproximativ, de precis, care trebuie să fie clovnul, actorul și dansatorul. Într-un cuvânt, DansActorul. Sper să fie în primul rând un spectacol al zilelor noastre. Aș putea considera l’Om DAdA ca pe o continuare a acelui discurs al demagogului interpretat de Lari în D’ale noastre. Discurs al lui Cațavencu dezmembrat de mine, redus doar la vocale și două consoane șuierătoare, ceea ce a constituit deja, de fapt, un fel de acțiune dadaistă. Astfel, voi continua cu Lari Giorgescu în l’Om DAdA ceea ce am început în D’ale noastre, unde l-am celebrat cu toată dragostea pe pre-dadaistul Caragiale (să mă ierte puriștii!)”, a declarat Gigi Căciuleanu într-o conferință de presă organizată vineri, la Teatrul Național București (TNB).
Traducerea textelor din limba franceză a fost realizată de Ion Pop. Spectacolul „l’Om DAdA” este produs de Teatrul Național București, Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” și Fundația Art Production.
2016 este un an plin de semnificații, marcând naționalul neaoș în universal, revolta românească ancestrală sublimată într-un curent estetic centenar și o matematică a aproximării, definită de Tristan Tzara, pe axa Moinești-Zürich, în congruență cu Paris-Bucureștiul lui Gigi Căciuleanu.
2016 nu e doar anul dadaismului, ci și anul Marelui Will. Ion Caramitru, director al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale“ din București, a fost desemnat ambasador cultural Shakespeare în România de către Consiliul Britanic la București și Ambasada Marii Britanii, în cadrul programului „Shakespeare lives”. Astfel, Ion Caramitru a anunțat că intenționează să preia la Naţional spectacolul „Folia, Shakespeare & Co”, realizat de „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” și jucat până acum, itinerant, în câteva săli din București și în străinătate.