6.8 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInternaționalGermania rămâne în Pactul Global pentru o migrație sigură

Germania rămâne în Pactul Global pentru o migrație sigură

Pactul Global pentru o migrație sigură, ordonată și regulată urmează să fie aprobat la Marrakech, Maroc, în perioada 10-11 decembrie 2018.

Vorbind în cadrul dezbaterii parlamentare anuale privind bugetul de la Berlin, Merkel a declarat parlamentarilor că pactul ar asigura „condiții rezonabile” în altă parte, deja existente în Germania, precum dreptul migranților de a accesa serviciile de sănătate și de a beneficia de sprijin financiar.

„Este în interesul nostru național ca și condițiile din întreaga lume, pentru refugiați, pe de o parte, și pentru migranți, pe de altă parte, să fie îmbunătățite”, a spus Merkel.

Opoziția față de pact a venit în principal din partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania, dar un număr de parlamentari de la partidul lui Merkel au început, de asemenea, să pună la îndoială acordul.

Ministrul sănătății, Jens Spahn, a chemat recent la o dezbatere mai amplă privind pactul și, dacă este necesar, o întârziere în aprobarea acestuia.

Merkel, care a anunțat că nu va candida pentru al cincilea mandat în 2021, a devenit unul dintre cei mai vocali apărători ai multilateralismului, pe fondul creșterii politicilor naționalist-extremiste în întreaga lume.

Australia a anunțat că nu va semna acordul ONU privind migraţia pentru că ar însemna să îşi compromită politicile dure în domeniu şi să pună în pericol securitatea naţională, a declarat prim-ministrul Scott Morrison, alăturându-se celorlalți opozanți: SUA, Austria, Croația, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia,  Israel, Ungaria și Polonia.  

 

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

România și Ungaria comparate în raportul Eurostat: Producție industrială în favoarea noastră, dar țara vecină domină piața forței de muncă

În luna ianuarie 2025, Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, a publicat Monitorul Statistic European, care include o analiză a indicatorilor economici din...

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă