21.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania, cerșetorii romi proveniți din România, subiect de controversă între autorități

Germania, cerșetorii romi proveniți din România, subiect de controversă între autorități

Asociaţia de sprijin pentru romi (Förderverein Roma) a indicat, într-un comunicat de presă, că biroul de ordine publică din Frankfurt a acţionat într-o manieră ”inumană” şi ”ilegală” când a ştampilat paşapoartele a două femei rome originare din România cu menţiunea ”prinse cerşind în mod agresiv”.

Potrivit organizaţiei, ştampila anulează paşapoartele, care sunt proprietatea statului român.

Cele două femei sunt originare din oraşul Gheorghieni, unde au avut de suferit din cauza sărăciei şi a persecuţiilor, afirmă organizaţia, precizând că ele stăteau pe stradă cerşind bani când au fost reţinute.

”Acest comportament arată în mod scandalos un mare grad de excludere şi stigmatizare. Femeile vor fi denunţate de fiecare dată când sunt verificate documentele lor”, se afirmă în comunicatul publicat săptămâna trecută.

Frankfurter Rundschau (FR) a fost prima publicaţie care a relatat marţi despre incident şi a confirmat că biroul de ordine publică nu le permite oficialilor săi să inscripţioneze paşapoartele oamenilor în acest mod.

”Astfel de înscrisuri în paşapoarte nu sunt permise”, a declarat un purtător de cuvânt pentru FR, adăugând că oficialul respectiv a fost atenţionat în legătură cu eroarea sa.

Dar Asociaţia de sprijin pentru romi, care intenţionează să întreprindă o acţiune în justiţie, a afirmat că incidentul face parte dintr-o politică mai amplă de persecutare a cerşetorilor romi care are scopul în ultimă instanţă ”de a-i expulza pe migranţii romi fără adăpost din oraşul Frankfurt”, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU are o reuniune de urgență pe tema atacului Iranului asupra Israelului

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de duminică, 14 aprilie 2024, în care va discuta atacul Iranului...

Sunt doi morți și mai mulți răniți după un incendiu la un bloc din București

Două persoane a murit, iar altele, între care un copil, primesc îngrijiri în urma unui incendiu care a cuprins două etaje dintr-un bloc din...

Numărul companiilor care s-au închis în primele 2 luni din 2024, cu 40% mai mare decât în 2023

În primele două luni ale anului 2024, firmele din România se confruntă cu o realitate economică alarmantă, reflectată într-o creștere semnificativă a suspendărilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă