Cum Gala Premiilor Uniter se apropie vertiginos, pe 28 aprilie toată suflarea teatrului românesc va “ocupa” cu această ocazie oraşul Târgu Mureş, vom da preţ de câteva zile mărturiile unor premianţi sau nominalizaţi de-a lungul vremii, în cei 22 de ani de când există acest eveniment.
De departe, cel mai nominalizat şi, în consecinţă, cel mai premiat artist care şi-a dedicat tot talentul teatrului este scenograful Dragoş Buhagiar. Iată ce spune el despre această sărbătoare a breslei care este Gala UNITER: “Să iei premii pare cel mai frumos lucru, dar, de fapt, e mai degrabă inconfortabil. Toată lumea începe să te ia la ochi, să te urmărească, să te compare cu ceilalţi, ba chiar cu tine însuţi în perioadele tale mai bune. N-am să fiu ipocrit să susţin că premiile pe care le-am luat de-a lungul multor Gale UNITER nu m-au bucurat, ba chiar, uneori, m-au dus spre nişte trăiri vecine cu fericirea (cam pe la premiul al treilea şi al patrulea, aşa). Între timp,
mi-am dat seama că, într-un anume fel, un premiu le cheamă pe celelalte, cu condiţia ca tu, premiantul, să nu te culci pe lauri şi să continui să munceşti ca şi când n-ai fi luat vreodată vreun premiu. N-am să uit o croitoreasă exasperată de insistenţele mele pentru o pensă la un costum din «Oblomov»: «Haideţi, domnu’ Dragoş… aseară m-am uitat la televizor şi m-am bucurat că aţi luat premiu şi acuma uite ce-mi faceţi…» I-am zis că premiul ăla nu face doi bani dacă nu ne iese bine pensa. Cam aşa e cu premiile. E seara Galei, toată lumea îmbrăcată frumos… emoţiile până când se ajunge la categoria ta… apoi spaima că n-o să-ţi dea în nici un caz ţie… vria discursului… întors pe scaun roşu ca racu’ şi întrebat omul de lângă mine instantaneu, la modul ventriloc, dacă am fost coerent şi dacă n-am fost penibil… felicitările tuturor… vocea lui Caramitru, târzie în noapte, care ne invită pe scenă la paharul final de şampanie… «Hai, Victor… hai, Buha… haideţi să ciocnim un pahar de şampanie… să ciocnim pentru teatru…» După care, a doua zi e totul exact la fel cum era înainte de premiu… atelierele… croitorii şi croitoresele…. regizorii tehnici… constructorii de decoruri…
Sincer… cu sau fără premiile astea eu cred că aş funcţiona la fel… m-ar costa la fel de tare ce fac şi mi-ar păsa la fel de tare dacă iese bine sau prost. Doar că Galele UNITER ne strâng la un loc aşa cum nu se mai întâmplă cu nici o altă ocazie în lumea teatrului… şi sigur că se vor găsi mereu cârcotaşi care să spună că nimic nu e cum trebuie, dar atmosfera de acolo are un miros de breaslă în cel mai frumos sens al cuvântului şi cred că, dacă galele n-ar mai fi, mulţi le-ar simţi lipsa, chiar şi dintre cei care azi le boscorodesc”.
