Chiar dacă Peter O’Toole n-a luat nici Globul de Aur, nici Oscarul pentru acest rol tomnatic, adevărul e că le-ar fi meritat din plin.
Poate că o să vi se pară puţin tristă povestea celor doi actori veterani, care se învârtesc în jurul unei fete tinere, descreierate şi aparent insensibile, pe care reuşesc până la urmă s-o cultive, împărtăşindu-i mult şi din experienţa de viaţă, scena cea mai pertinentă fiind cea a plimbării prin Muzeul de Artă (de unde şi titlul peliculei). Provinciala Jessie se va schimba pentru totdeauna, iar glasul neîntrecutului irlandez vă va răsuna pentru multă vreme în gând, însoţindu-vă şi îndemnându-vă să îi vedeţi şi alte producţii celebre, precum „Noaptea generalilor” sau „Leul în iarnă”, „Becket”, „Adio, domnule Chips”, „Cum să furi un milion” ori inegalabilul „Lawrence al Arabiei”, dar şi vocea cronicarului gastronomic Anton Ego/Orgoliosul fără margini din animaţia „Ratatouille”. În caz că vă întrebaţi câţi ani are, în 2012 va împlini, pe 2 august, 80 de ani. Ar fi de amintit şi faptul că regizorul, Roger Michell, este cel care ne-a dăruit admirabila comedie romantică de foarte bună calitate „Notting Hill”, iar recent, parodia strălucită „Morning Glory”/„Matinal cu scandal”. (Irina-Margareta Nistor).
VENUS
comedie/sua 2006
1h 31min
regia: Roger Michell
cu: Peter O’Toole, Leslie Phillips,
Jodie Whitaker.
preţ: 39,90 lei.
distribuit
de Transilvania Film