4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalEveniment rock fără restricții în București

Eveniment rock fără restricții în București

Cel mai mare festival heavy-metal din România din această toamnă, „November to dismember metal fest“, va avea loc în ultimele trei zile ale acestei săptămâni, mai exact între 28 și 30 noiembrie, la Fusion Arena din București.

Ajuns la cea de-a doua ediție, ”November to dismember metal fest” se anunță mai incitant decât anul trecut nu numai datorită numărului mai mare de trupe care au răspuns invitației producătorilor, cât și duratei: trei zile față de doar două, zile cât a ținut ediția inaugurală. Fără să beneficieze de susținere financiară din partea niciunui fel de sponsor, organizatorii de la Axa Valaha Productions & Ribcage Booking au luat în calcul doar prezența în număr mare la festival a fanilor, cărora doresc să le ofere cele mai rock condiții.

”Dorim să fie un festival la care toți cei prezenți să se bucure la maximum și în egală măsură de tot show-ul”, ne-a mărturisit Mihai ”Coro” Caravețeanu, unul dintre principalii inițiatori ai festivalului. ”Din acest motiv am eliminat o serie de concepte frecvent întâlnite la manifestări asemănătoare. De pildă, noi am renunțat la așa-numitele Golden Circle și Silver Circle, precum și la zona rezervată fotoreporterilor și operatorilor TV, pentru că dorim ca fanii să-și urmărească favoriții de unde preferă, indiferent că este vorba de o jumătate de metru de scenă sau de zone mai îndepărtate. De asemenea, am discutat cu managementul tuturor trupelor și cu toții au fost de acord că spectatorii vor putea intra, fără excepție, cu aparatură foto sau video, profesională sau nu, și toată lumea va putea fotografia sau înregistra video ce va dori, cum și când va dori”, a precizat ”Coro”.

Pentru că organizatorii contează pe o atmosferă de zile mari, cei care vor asigura paza și ordinea la festival vor fi angajații firmei Blackhawk România, coordonați ”din teren” chiar de șeful lor, Andrei Irode, un rocker special care a devenit deja celebru prin modul în care reușește să mențină ordinea și în același timp să-i respecte pe fanii prezenți la un festival heavy-metal.

Arena sportivă, transformată în arenă rock

Pentru a se menține în sfera originalului, ”November to dismember metal fest 2014” va fi găzduit, în premieră, de un skatepark, pentru că de fapt aceasta este principala destinație a Fusion Arena din str. Traian Popovici nr. 79-91, situată în apropierea Pieței Alba Iulia. ”Am descoperit Fusion Arena anul trecut și imediat ne-am gândit că acel skatepark acoperit, de aproximativ 2000 de metri pătrați, poate deveni un loc ideal pentru concerte rock”, ne-a mărturisit Mihai Caravețeanu. ”Chiar dacă la prima vedere ar putea părea prea mare, fanii vor avea surpriza să descopere, pentru că este primul festival rock găzduit aici, că Fusion Arena este perfectă pentru heavy-metal și toate derivatele sale muzicale. Rockerii prezenți la evenimentul de la finele lunii noiembrie vor descoperi cu bucurie, sperăm noi, cum o arenă sportivă poate fi transformată într-o gazdă perfectă pentru un festival rock. Publicul va putea să-și urmărească de oriunde trupele favorite și pentru că nimeni de la Axa Valaha Productions & Ribcage Booking nu iubește practica de a folosi fisele, cu cozile aferente procurării lor, pentru a-ți cumpăra ceva de la bar, oricine își va putea folosi direct banii pentru a face orice fel de cumpărături în incinta Fusion Arena”.

Trei zile și 29 de trupe rock

Fiecare dintre cele 29 de trupe rock care vor urca la acest sfârșit de săptămână pe scena ”November to dismember metal fest” a promis un show special. Majoritatea vor avea la dispoziție câte 30 de minute, excepție făcând headlinerii, care își vor bucura fanii cu recitaluri între 40 și 60 de minute. Singurii care se vor bucura de privilegiul unui spectacol de o oră și jumătate sunt nemții de la Tankard. Legendarii thrasheri germani, prezenți în premieră în România, cunoscuți și pentru performanțele lor în ale consumului de bere, au dorit să cânte 90 de minute pentru fanii lor din România, iar organizatorii le-au oferit această posibilitate.

O altă trupă germană așteptată să impresioneze la București este Pyogenesis, mai ales că membrii ei s-au reunit după mai bine de șapte ani de pauză, special pentru a fi prezenți pe scena ”November to dismember metal fest”. Din păcate, trupa germană Morgoth a anunțat în ultima clipă că nu va mai putea participa la festivalul bucureștean de la sfârșitul lunii noiembrie 2014, iar prima zi a evenimentului va avea un singur cap de afiș – trupa austriacă Schirenc Plays Pungent Stench. Pentru a compensa retragerea pe ultima sută de metri, Morgoth a anunțat însă că va participa la ediția de anul viitor a ”November to dismember metal fest”, iar organizatorii au decis ca prețul unui bilet pentru ziua de vineri (28 noiembrie a.c.) să rămână de 89 de lei, chiar dacă va fi achiziționat de la intrarea în Fusion Arena.

Restul prețurilor vor rămâne neschimbate: până în preziua evenimentului (27 noiembrie 2014) un abonament valabil pentru toate cele trei zile ale festivalului va costa 199 lei, iar biletele pentru fiecare dintre cele trei zile, câte 89 lei. În timpul festivalului, la intrarea în Fusion Arena, un tichet valabil pentru prima zi va costa tot 89 de lei, iar pentru zilele de 29 și 30 noiembrie 2014 va costa 99 lei (prețul abonamentului rămâne neschimbat). Biletele și abonamentele pot fi procurate de pe www.iabilet.ro și www.myticket.ro și din toate locațiile partenere: magazinele Diverta, magazinele Uman, magazinele Senia, magazinul Muzica, Librăria Eminescu și agențiile Perfect Tour.

Programul „November to dismember metal fest“ 2014

Vineri – 28 noiembrie 2014

17.30 – 18.00 – Nocturn (raw black metal – România)

18.10 – 18.40 – Rise of Tyrants (groove thrash death metal – Italia)

18.50 – 19.20 – Deathstruck (melodic death metal – Ungaria)

19.30 – 20.00 – Stigmhate (fast raw black metal – Italia)

20.10 – 20.50 – Bloodway (dark black death metal – România)

21.00 – 21.30 – Dehuman (death metal – Belgia)

21.40 – 22.10 – Wormwood (raw garage black’n roll – Suedia)

22.20 – 22.50 – Abnormyndeffect (Moldova)

23.00 – 23.30 – Casus (Germania)

23.50 – 01.00 – Schirenc Plays Pungent Stench (old school death’n roll – Austria)

 

Sâmbătă – 29 noiembrie 2014

15.00 -15.30 – Mass Cremation (old school thrash metal – Bulgaria)

15.40 – 16.10 – Decease (România)

16.20 – 16.50 – Edenkaiser (black metal – Spania)

17.00 – 17.30 – Angerseed (death metal – Ungaria)

17.40 – 18.10 – Into Darkness (old school death metal – Germania)

18.20 – 18.50 – Sanity Assassin (swedish death metal – Suedia)

19.00 – 19.30 – Coprolith (fast death metal – Finlanda)

19.40 – 20.10 – Delirium X Tremens (death metal – Italia)

20.20 -20.50 – Nailed To Obscurity (melodic death metal – Germania)

21.00 – 21.30 – Coldwar (hardcore/grind/sludge – Irlanda)

21.40 – 22.10 – Lychgate (black metal – Marea Britanie)

22.20 – 23.00 – Liquid Graveyard (death metal – Spania)

23.15 – 00.15 – Asphyx (old school death metal – Olanda)

00.30 – 2.00 – Tankard (thrash metal – Germania)

 

Duminică – 30 noiembrie 2014

18.45 – 19.20 – Doomas (Slovacia)

19.30 – 20.10 – Antagonist Zero (funeral doom – Finlanda)

20.20 – 21.00 – L’alba Di Morrigan (doom metal/post-rock – Italia)

21.20 – 22.20 – Pyogenesis (alternative/gothic/metal – Germania)

22.40 – 23.30 – Esoteric (doom metal masters – Marea Britanie)

Cele mai citite

Zgomotul misterios. „The Hum” afectează aproximativ 2% din populația globală

"The Hum" este un sunet misterios de frecvență joasă care afectează aproximativ 2% din populația globală. https://www.youtube.com/watch?v=WuSdzxhWpU0 Zgomotul misterios: "The Hum" Recent, acest fenomen a...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă