20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalEnescu, din perspectiva jazz-ului

Enescu, din perspectiva jazz-ului

În România, Enescu şi muzica lui sunt neapreciate şi necunoscute, în ciuda organizării şi succesului Festivalului Enescu. A fost principalul motiv pentru care pianistul Lucian Ban a iniţiat proiectul „Enesco Re-Imagined”, un proiect foarte drag şi special lui, după cum artistul a declarat într-un interviu.

„Am rescris puţin lucrările lui mai puţin cunoscute, iar „Enesco Re-Imagined” prezintă mu­zica lui Enescu dintr-o perspectivă a jazz-ului. A fost una din dorinţele mele să prezint lucrările astea geniale care nu prea sunt cunoscute nici în România, nici în lume”.

Pentru Lucian Ban nu este primul astfel de proiect: împreună cu saxofonistul Sam Newsome, a iniţiat „The Romanian-American Jazz Suite”, un proiect care prezintă muzica populară românească dintr-o perspectivă jazzistică.

Alături de el, pe scenă vor mai urca renumitul contrabasist de jazz John Hébert, dar şi şase dintre cei mai buni muzicieni de jazz din New York, şi anume Mat Maneri (violă), Tony Malaby (saxofon tenor), Albrecht Maurer (vioară), Ralph Alessi (trompetă), Gerald Cleaver (tobe) şi Badal Roy (tobe indiene şi percuţie).

Inedita prezentare contemporană a simfoniilor lui Enescu o puteţi urmări pe 22 septembrie, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Informaţii suplimentare, bilete şi rezervări la numărul de telefon 021.314.72.34 sau online, la rezervari@teatrul-odeon.ro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă