2.8 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăInternaționalElisabeth Leonskaja, o bună prietenă a României

Elisabeth Leonskaja, o bună prietenă a României

Apreciată ca fiind una dintre marile personalităţi ale lu­mii pianistice contemporane, Elisabeth Leonskaja a fost numită de un critic francez „Ultima mare doamnă a Şcolii muzicale sovietice”. Aprecierea conţine un mare adevăr pentru artista care a rămas întotdeauna fidelă ei înşişi şi mu­zicii în pura tradiţie a marilor interpreţi sovietici. Printre ei se numără David Oistrach, Sviatoslav Richter sau Emil Gilels care, dincolo de condiţiile dificile în care au trăit, au rămas devotaţi muzicii adevărate.

Născută la Tbilisi, într-o familie de ori­gine rusească, la 11 ani Elisabeth Leonskaja era considerată un copil minune care susţinea deja concerte. Studiile la Moscova le-a făcut sub îndrumarea lui Jacob Milstein. A urmat câştigarea unor prestigioase concursuri şi marea prietenie şi colaborare artistică cu Sviatoslav Richter. În 1978 s-a stabilit la Viena. De atunci a cântat practic pe toate marile scene ale lumii sub bagheta unor dirijori celebri. Pentru înregistrările realizate cu mari orchestre ale lumii a primit Diapazonul de aur şi Premiul Caecillia, dar şi Crucea 
Federală de Merit clasa I din partea statului austriac.

Prezenţă constantă pe scenele româneşti de concert, Elisabeth Leonskaja ne oferă de această dată un regal Brahms, sub bagheta maestrului Horia Andreescu.

 

ORCHESTRA FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
Dirijor: Horia Andreescu.
Solist: Elisabeth Leonskaja.
În program: Brahms – Concertul nr. 1 şi Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră.
ATENEUL ROMÂN – Sala Mare (Str. Franklin nr.1, tel. 021.315.68.75), joi, 8 aprilie, vineri, 9 aprilie, ora 19.00. 
Preţ bilet: 16 – 40 lei.

Cele mai citite

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Crin Antonescu crede că procurorii ar fi trebuit să renunțe la concedii când „țara noastră a fost atacată”

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care s-au ocupat de anchetele privind primul tur al alegerilor prezidențiale care a fost anulat. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă