14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalEduard Hellvig, fost director SRI: Iranul "se simte suficient de puternic pentru...

Eduard Hellvig, fost director SRI: Iranul “se simte suficient de puternic pentru a nu mai acționa prin intermediari”

Analistul politic Eduard Hellvig, fost director al SRI, transmite un mesaj cu privire la agravarea conflictului din Orientul Mijlociu, în care avertizează că Iranul “se simte suficient de puternic pentru a nu mai acționa prin intermediari”.

“Suntem după doi ani de război în Ucraina și începem să înțelegem ce înseamnă “war fatigue” în Occident. Suntem după șase luni de conflict în Orientul Mijlociu și toate semnalele converg către un Iran care se simte suficient de puternic pentru a nu mai acționa prin intermediari. Diplomația pare a-și epuiza rapid resursele, în timp ce toate cancelariile și analiștii militari occidentali se pregătesc pentru ce este mai rău. Unul dintre acele momente în care îți dorești să nu ai dreptate”, scrie Eduard Hellvig într-o postare pe Linkedin.

Fostul director al SRI exprimă acest avertisment după ce, în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2024, Iranul a lansat un atac cu drone asupra Israelului. Până la acest atac, Israelul fusese ținta unor agresiuni (inclusiv cea a Hamas, din octombrie 2023), dar agresorii direcți fuseseră grupările teroriste, iar Iranul era doar suspectat că a ajutat grupările teroriste.

“În octombrie, Iranul i-a sprijinit pe rebelii Houthi din Yemen să lanseze lovituri asupra Israelului. Concomitent, a sprijinit Hamas să provoace haos prin raiduri surpriză și atacuri cu rachete, care au provocat o reacție puternică din partea Israelului. Iranul întețește ceața războiului instigând milițiile din Siria și Irak în hărțuirea Israelului. Vorbeam despre 2024 ca despre anul în care jumătate din populația lumii merge la urne. Cu harta în față, unele alegeri vor fi ură și ideologie în stare pură. În 7 februarie spuneam tot aici despre anul în curs ca fiind “dragonul tuturor anilor”, cu multiple capete care vor scuipa foc și vor agita săbii”, amintește Eduard Hellvig.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
00:01:06

Indonezia: O nouă erupție a Muntelui Ruang și închiderea unui aeroport internațional învecinat

Muntele Ruang, un vulcan din nordul Indoneziei, a erupt de mai multe ori marți, conform Agenției de Vulcanologie a arhipelagului, provocând evacuări, închiderea unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă