19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalEddie Murphy, confirmat ca prezentator al galei Oscar din 2012

Eddie Murphy, confirmat ca prezentator al galei Oscar din 2012

Actorul Eddie Murphy, nominalizat la Oscar, cunoscut pentru rolurile din filme precum „Doctor Doolittle” şi „Profesorul trăsnit”, va prezenta ceremonia de anul viitor premiilor decernate de Academia de film americană, informează AFP, citată de Mediafax.

Ceremonia va avea loc pe 12 februarie, la Kodak Theatre din Los Angeles, au anunţat, marţi, organizatorii, Academia de film americană.

Actorul în vârstă de 50 de ani, care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din filmul „Dreamgirls”, în 2007, a fost descris ca „un geniu al comediei” într-un comunicat al organizatorilor.

„Datorită iubirii sale pentru cinema, personajelor sale incredibile şi prestaţiilor formidabile (…), ştiu că (Eddie Murphy, n.r.) va face seara minunantă, incredibilă şi spontană”, a spus unul dintre producătorii galei, regizorul Brett Ratner.

Eddie Murphy, care va prezenta această gală pentru prima dată, este „urmaşul” actorilor Anne Hathaway şi James Franco, ce au găzduit ceremonia premiilor Oscar anul acesta.

„Sunt foarte onorat să mă aflu pe această listă cu persoane atât de prestigioase care au prezentat gala”, a declarat Murphy, numindu-i pe Bob Hope, Billy Crystal şi Whoopi Goldberg.

După un debut fulminant în carieră, la începutul anilor ’90, cu filme precum „48 de ore”, „Poliţistul din Beverly Hills” şi „Nopţi în Harlem”, Eddie Murphy a jucat, în ultimii ani, în producţii cinematografice precum „Profesorul Trăsnit şi Clanul Klump”, „Dr. Doolittle” şi „Norbit”.

Eddie Murphy a primit, în 2007, un Glob de Aur pentru cel mai bun rol secundar, pentru partitura din musicalul „Dreamgirls”, fiind totodată nominalizat la premiile Oscar.

Totuşi, el are la activ şi cinci premii Zmeura de Aur pentru cea mai proastă prestaţie actoricească, dintre care trei pentru filmul „Norbit”, în care a jucat trei personaje.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă