3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăInternaționalDuelul Viorilor: S-a încheiat a doua confruntare Stradivarius vs Guarneri pe scenele...

Duelul Viorilor: S-a încheiat a doua confruntare Stradivarius vs Guarneri pe scenele din România

Devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, Turneul ‘’Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii.

Publicul din 9 oraşe ale României a avut privilegiul unic de a asculta în aceeaşi seară, în aceeaşi sală, două viori de mare valoare, adevărate opere de artă : Guarneri del Gesu „Catedrala” a lui George Enescu (pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu”, în patrimoniul căruia se află) şi Stradivarius „Pachoud”, dar şi pe cei doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, care s-au duelat arbitraţi de pianistul Horia Mihail.

În perioada 12-25 septembrie, cei trei apreciaţi interpreţi au străbătut mai mult de 3000 de km, smulgând aplauze îndelungi de la peste 7000 de spectatori pe care i-au încântat cu un repertoriu atractiv, şi alte aplauze, virtuale, de la sutele de mii de ascultători ce au putut auzi la radio, live, concertul de la Bucureşti. În tot acest timp, cei trei s-au dovedit neobosiţi în a promova muzica de cea mai bună calitate şi valoroasele instrumente ce i-au însoţit, în sutele de apariţii în presa scrisă, radio şi TV.

Firesc, la final de duel, se pune întrebarea care este câştigătorul. Pentru cei trei artişti, confruntarea a fost de fapt cu propriile forţe, decişi fiind să ofere publicului, venit în număr mare în fiecare seară de concert, un adevarat regal al muzicii: ‘’De când am gândit acest proiect, am realizat că nu va exista decât un singur posibil câştigător şi acela este publicul”, spune pianistul Horia Mihail, cel ce a fost de la bun început arbitrul duelului.

Iar spectatorii au fost de acord, ei înşişi neputând decide: „Nu mă pot hotărî, ambele viori sună extraordinar. Fiecare instrumentist are atuurile lui, particularităţile lui. Îmi este foarte greu să aleg între unul şi celălalt. Amândoi sunt la superlativ”, „Sunt două viori extraordinare, după părerea mea doar muzica a câştigat”, „Aceste momente, aceste recitaluri, sunt cele ce îmi fac viaţa frumoasă, voi pluti până acasă, cu această muzică în memorie”, au spus aceştia la finalul recitalurilor.

Ne-am fi aşteptat ca cei doi violonişti să fie obosiţi la final de turneu, dar energia pe care le-a dat-o întâlnirea cu publicul din România îi face să îşi dorească şi o a treia ediţie: „Ne-am apropiat şi mai mult, toţi trei, mi-au plăcut repetiţiile dintre concerte, din acele mici fricţiuni şi schimburi de idei au ieşit lucruri extraordinare. Şi repet, este întotdeauna o mare bucurie să cânt pentru publicul din ţara mea”, spune Liviu Prunaru.

„Faţă de turneul trecut suntem o echipă bine sudată, ne-am adaptat bine într-un timp foarte scurt, eu sunt convins că va continua…”, declară Gabriel Croitoru.

„Iniţial, în mintea mea Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua ediţie în care aceeaşi eroi s-au lăsat atraşi în aventura unui turneu dens îi obositor de-a lungul şi de-a latul ţării, făcând săli de peste 1000 de locuri să pară neîncăpătoare, am ajuns să cred că joaca noastră de-a duelul a devenit serioasă. Şi că o a treia ediţie în toamna anului 2013 va avea loc cu siguranţa. Am început deja să fim imitaţi, copiaţi, să se inventeze false dueluri cu false viori celebre, ceea ce, mai departe de entuziasmul publicului, e o nouă dovada a faptului ca Duelul viorilor este un succes”, a declarat Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef al Radio România Cultural şi director artistic al Orchestrelor si Corurilor Radio.

Aplauzele celei de-a doua ediţii s-au încheiat marţi, 25 septembrie, la Cluj Napoca.

Cele mai citite

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă