Anul acesta au trecut cel mai important test al actorilor absolvenţi. Au avut emoţii, speranţe, visuri, dar şi texte bune pe care le-au tratat cu seriozitate iar rezultatele au fost pe măsura pregătirii lor: Premiul Ştefan Iordache pentru Diana Croitoru şi Premiul pentru cea mai bună actriţă pentru Ştefania Dumitru.
Diana Croitoru a participat anul trecut la Gala Tânărului Actor HOP de la Mangalia şi nu a fost deloc mulţumită de impresia pe care a lăsat-o. S-a înscris şi anul acesta şi a câştigat cea mai înaltă distincţie, Premiul „Ştefan Iordache”, cu monologul „Versiunea Martei”, după un text de Karel Čapek.
Pentru un absolvent de teatru, cât de importantă este Gala HOP?
Diana Croitoru: Eu am văzut-o ca pe o şansă de a fi pe scenă, apoi am vrut să aflu unde mă situez eu în acest moment, după ce am terminat facultatea şi masterul. Gala Tânărului Actor este un mare pas, un „hop” cum se spune, pentru că mulţi actori cunoscuţi acum au trecut prin această gală, foştii laureaţi sunt acum importanţi în teatru. Nu e o regulă, bineînţeles, dar sunt oameni pentru care Gala a reprezentat o trambulină. Acum lucrurile s-au mai schimbat, locuri în teatre nu mai sunt, e o situaţie mult mai tristă, dar asta nu trebuie să fie o piedică. Dar, aşa cum este, de ce să nu profităm? Apoi, vin şi oameni din teatru, te cunosc şi îi cunoşti la rândul tău. Plus că totul se petrece la mare. Pentru mine combinaţia aceasta – mare şi scenă – mi se pare perfectă. Să mai şi câştigi e deja un vis împlinit.
Participarea la Gală e o şcoală în sine sau doar un simplu examen?
D.C.: Din punctul meu de vedere, ai şi de învăţat. Am învăţat multe şi anul trecut, şi anul acesta. Feedback-urile sunt foarte importante, eu m-am dus şi am întrebat oamenii în legătură cu sceneta mea, aşa că a fost şi o scurtă şcoală. Am intrat în contact cu oameni pe care nu-i cunoşteam, am primit păreri din afara cercului meu (colegi, profesori, prieteni, familie), păreri surprinzătoare şi de ajutor. Da, a fost şi o şcoală pentru mine, a fost locul unde am concurat cu mine.
Ce te-a împins să te înscrii şi a doua oară?
D.C.: Anul trecut am stat doar două zile şi am plecat de la Mangalia complet nemulţumită de mine. Nu am avut când să mă bucur de tot ceea ce se întâmplă acolo, nu am fost mulţumită de impresia pe care am lăsat-o, am simţit că nu am dat tot ce puteam. Anul acesta îmi propusesem să stau pe toată perioada concursului, de la deschidere până la premiere, şi să aflu ce am mai câştigat într-un an.
Anul acesta s-a ridicat problema numărului mic de participanţi la Gală.
D.C.: Da, asta am observat şi eu, anul acesta s-au înscris mai puţini absolvenţi faţă de anul trecut. Cred că depinde de motivaţiile fiecăruia. Eu îmi dau seama că situaţia în teatru nu este roz şi nici nu urmează să aibă loc schimbări extraordinare. Cu acest premiu, eu nu mă aştept să se întâmple o minune, doar voi fi receptivă la şansele ce vor veni, care iarăşi nu sunt obligatorii. Dar eu nu m-am dus la Gală cu mâna întinsă, m-am dus să întind mâna să facem cunoştinţă cu juriul, cu cei din sală, cu ceilalţi concurenţi. Alţii, după Gală, aşteaptă un rol pe masă. Nu se întâmplă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mergi, să vezi cât poţi, dacă alte şanse nu sunt. E trist, cu ani în urmă după Gala Hop erau alte oportunităţi, se întâmplau nişte lucruri mai mari, acum ai putea fi nemotivat sau dezamăgit, dar eu m-am automotivat. Am mers pentru mine, să cunosc oameni, să mă cunoască oamenii, poate sunt mărunte motivele mele, dar pentru mine sunt importante. Dacă stau acasă, nu vine nimeni să se roage de mine să joc, trebuie să umbli, să încerci atât cât îţi stă în putere.
Proba impusă ţi-a creat probleme?
D.C.: La textul impus au fost cinci capitole din „Cartea milionarului” de Ştefan Bănulescu, însă, aş fi preferat unul dramatic, care să fie pe scenă interpretabil, ofertant. Îmi place literatura, îmi place să citesc, dar textul de anul acesta n-a fost bucuria vieţii mele. M-a provocat, trebuie să recunosc, pentru că într-o primă fază simţeam că nu am ce interpreta. Noi, anul acesta am participat 20, 4 băieţi şi 16 fete, iar vocea autorului este masculină. Este o mare provocare pentru noi, fetele, dar hai să balansăm puţin. Poate că nu sunt destul de matură, poate nu sunt destul de citită, dar am simţit nevoia unui altfel de text.
De aici încotro?
D.C.: Săptămâna trecută a avut premiera la Green Hours spectacolul „Yes, we can’t”, de Daniel Popa. Un pamflet politic, cu personaje uşor recognoscibile, în care eu joc rolul unui reporteriţe şi trebuie să joc foarte rapid, să vorbesc foarte repede, să fiu zâmbitoare, de plastic şi robotizată. În spectacolul „Ivanov” de la Bulandra fac figuraţie, cu regret am renunţat la spectacolele Teatrului Masca şi sunt deschisă spre orice va veni. Şi, bineînţeles, ca orice actriţă, visez la un „one woman show” al meu.
Recomandă-ne câteva spectacole.
D.C.: La Bulandra, „Ivanov” şi „Îngropaţi-mă pe după plintă”. Apoi, nu rataţi show-urile de improvizaţie ale trupei Obligo, cu foştii mei colegi, care sunt foarte buni. În clubul La Scena mi-au plăcut două spectacole, „Întoarcerea de acasă” şi „Noaptea americană”, apoi mi-a plăcut foarte mult şi „Capete înfierbântate”, un „one man show” jucat de Alexandru Potocean.
Ce vrei neapărat să vezi?
D.C.: La Gală mi-a trezit interesul Mihai Ioan Cortea în „Zorba”, care se joacă la Unteatru. Vreau să văd „Macbeth” la Teatrul Naţional Bucureşti, am auzit că doamna Valeria Seciu face un rol de excepţie în acest spectacol.
Ca şi Diana Croitoru, Ştefania a participat şi anul trecut la Gala Tânărului Actor şi, după încheierea competiţiei, şi-a propus să revină şi să arate ce poate pe scenă. La ediţia din 2011, a pregătit monologul „Patricidul” după Ion Sava, text cu care a impresionat publicul şi juriul şi i-a adus Premiul pentru cea mai bună actriţă.
