20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăInternaționalDespre actualitatea şi actualizarea lui Caragiale

Despre actualitatea şi actualizarea lui Caragiale

Naţionalul bucureştean anunţă reluarea seriei de conferinţe iniţiate în 2006, printr-o dezbatere menită să marcheze încheierea Anului Caragiale. Astfel, duminică, 2 decembrie, la o zi după sărbătoarea naţională, de la ora 11.00, la Sala Mică, Ioana Pârvulescu şi Dan C. Mihăilescu vor discuta despre „patronul” primei scene a ţării.

 

Doi iubitori şi autentici cunoscători ai operei şi vieţii lui Caragia-le, Ioana Pârvulescu şi Dan C. Mihăilescu (foto), vor arăta de ce rezistă scrierile lui Caragiale la un veac de posteritate şi unde ne poziţionăm, azi, faţă de marele scriitor care a surprins esenţa teatrului derizoriu şi absurd numit România.

Ioana Pârvulescu este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost timp de 18 ani redactor la „România literară”. A iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră”. Pasionată cititoare de documente de tip jurnal, memorii, scrisori şi ziare din care reface lumi pierdute, a scris mai multe cărţi de eseuri, reeditate de mai multe ori, printre care  Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), Cartea întrebărilor (2010). Preocuparea autoarei pentru Caragiale s-a concretizat în două eseuri: „În Ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale”(2008) şi „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale” (2011). Iubitoare a Bucureştiului de odinioară, Ioana Pârvulescu a publicat o serie de lucrări dedicate capitalei noastre de pe vremea când se autointitula, cu mândrie, Micul Paris.

Omul care-l aduce pe Caragiale

Născut în 1953, Dan C. Mihăilescu este critic, istoric literar, traducător. Cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” (1980-2003), secretar de redacţie al „Revistei de istorie şi teorie literară” (1983-1986), editorul suplimentului „Litere”, arte, idei al ziarului Cotidianul (1991-1996, 2001-2004), iar din anul 2000 realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”,la ProTV (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului în 2003). Cronicar literar la revistele Transilvania, 22, Ziarul de duminică, Jurnalul naţional, Evenimentul zilei.

Debutul editorial în 1982, cu volumul Perspective eminesciene (Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, reeditare Humanitas, 2006), urmat de Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984), Întrebările poeziei (1989), Stângăcii de dreapta (1999), Carte de bucăţi (2003), Scrieri de plăcere (2004), Literatura română în postceauşism (vol. I, 2004, vol. II, 2006, vol. III, 2007), Îndreptări de stânga (2005), Viaţă literară (vol. I, 2005, vol. II, 2006), Dansând pe ruine (2006), Idei cu zimţi (2008), Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu (2009). A realizat antologiile I.L. Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc (2012), I.L. Caragiale. Cele mai frumoase scrisori (2012) şi este autorul volumului I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii (2012).   

Cele mai citite

Mihăiță Dohotar, deputat PNL, propunere legislativă pentru întoarcerea în ţară şi integrarea românilor plecaţi în străinătate

Facilităţi fiscale pentru antreprenorii români din străinătate, clase pregătitoare pentru copiii născuţi în afara graniţelor, burse de studiu pentru elevii din diaspora se numără...

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, el precizând că sunt alegeri într-un singur...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă