Au apărut pe scena muzicală în 2006. După câteva turnee un E.P. şi un album, solista de atunci, de naţionalitate britanică, a decis să părăsească trupa. La începutul anului 2010, Dekadens şi-a găsit o nouă solistă vocală. Au urmat repetiţii şi concerte prin toată ţara. În noua formulă, Andreea Lupescu (voce), Janin Pasniciuc (chitară), Andrei Petrilă (tobe) au lansat, la finele anului 2010, un nou album: „City of Paper”.
Cântaţi muzică decadentă sau muzică de dans?
Jan: Poate fi orice, depinde de starea în care te afli şi ce vrei să faci în momentul ăla, dacă eşti în club, maşină sau la serviciu…
Andreea: Şi e de zeeece ori mai densă, evident.
De când existaţi?
Jan: Am făcut primele repetiţii în decembrie 2006, avându-i în componenţă pe Becky Elian – voce, Bogdan Crucianu – bass (VUNK), Cristi Chirodea – tobe (Travka), şi eu, Janin Pasniciuc (ex-Ab4) – chitară! A urmat un prim demo în 2007, „A Dekadens state of mind”, lansat online, prima apariţie live fiind în deschiderea formaţiei americane Girls Against Boys! La scurt timp am semnat cu o casă de discuri independentă din România, Roadrunner Music, iar anul următor am realizat şi primul material discografic, „Kill & Tell”. Am avut apoi un turneu naţional de promovare, incluzând festivaluri ca BestFest şi Stufstock, iar în anul următor am făcut şi primul turneu american: Canada şi SUA. Am participat la două festivaluri mari de pe continent C.M.W (Canadian Music Week) în Toronto, S.X.S.W în Austin – Texas, dar şi gig-uri mai mici prin cluburi din Windsor sau Detroit. După turneul american solista a decis să emigreze pe meleaguri canadiene. Formaţia a luat pauză câteva luni, căutând inlocuitorul perfect pentru Becky.
Andreea: Şi când deja nu mai căutau pe nimeni, am apărut eu. În ianuarie 2010. Pe vremea aia cântam cu trupa Grin, dar nu prea aveam concerte şi nici planuri de viitor. Am auzit că Dekadens îşi caută solistă şi am mers la o repetiţie. A fost perfect din primul moment. Mi-au zis că mă vor. Am zis că vreau. Şi am început să repetăm şi să compunem. A fost o armonie între mine şi Jan de la început. Apoi a venit şi Andrei Petrilă (Ex – Firma). Şi am făcut un turneu naţional, iar în toamnă am lansat cel de-al doilea album al trupei: „City of Paper”.
E un album făcut fără casă de discuri, fără distribuitor… De ce aşa?
Andreea: De ce nu? Din ce în ce mai multe trupe din România şi din afară apelează la acest gen de promovare („DIY”- do it yourself). În felul acesta nu mai există presiuni de nici un fel atât din punct de vedere material, cât şi muzical. Nu mai depinzi de ideile vreunei case de discuri/producător muzical care vrea aşa şi pe dincolo; muzica e mult mai directă şi necenzurată! Adică ne simţim liberi să compunem ce vrem, atunci când simţim, fără deadline-uri şi alte constrângeri manageriale.
Se vinde albumul?
Andreea: Întrebarea ar trebui sa fie: „se mai vinde muzică, în general?” Răpunsul e „Nu”.
Să înţeleg că astăzi muzica se descarcă toată gratuit de pe net?
Andreea: Mai există ceva nostalgici care vin la cântări şi vor discul, dar e un fel de eră glaciară, aceştia sunt pe cale de dispariţie. Acum totul ţine de un click cu şoricelul: „DESCARCĂ!”
Din punctul vostru de vedere, sunteţi încă o trupă „underground”?
Jan: Mi se pare că suntem o ţară underground. Şi îmi vine în minte filmul lui Kusturica: „Underground”! La noi tot rockul de calitate sau cei care mai cântă cât de cât sunt „underground”. Mainstream: Bianca Drăguşanu!
Andreea: Şi dacă deschizi televizorul sau ziarul vezi din start că ceea ce e mainstream e sinonim cu vulgarul. Nonvalori cu poveşti de succes. Şi aşa mai departe. Am luat un model prost copiat din străinătate în mass media. Şi iată rezultatul.
Cum a avut loc la fiecare apropierea de muzică?
Jan: Pe vremea odioasei dictaturi mergeam seara în curtea liceului şi zdrăngăneam tot ce ascultam ziua acasă pe benzi sau discuri, visând că într-o bună zi o să cântam pe Madison Square….
Andreea: La mine, apropierea a avut loc de când mă aflam în …burtă. Adică mama îmi punea muzică atunci când era însărcinată. Şi îmi cânta. Aşa mi s-a povestit. Iar din amintirile mele, de când eram mică dansam şi cântam la toate petrecerile „de oameni mari” pe melodii puse la pick-up.
Andrei: Deci… ca să începem cu o concluzie… tata asculta muzică şi îmi băga boxa în ureche ca să îmi spună ce frumos cânta respectivul regretat … care între timp a decedat… mai scurt nu se poate.
Şi înainte şi după lansarea albumului v-aţi „plimbat” prin destule locuri din ţară… Unde mai puteţi fi văzuţi ?
Andreea: Avem în lucru un turneu de promovare al acestui disc, însă e la stadiul de „work in progress”… Urmăriţi-ne pe myspace şi pe facebook şi anunţăm! (www.myspace.com/dekadens ; www.facebook.com/dekadensband )
Aveţi şi multe piese noi… Pe când un nou album?
Andreea: Da, avem multe idei în lucru. Când o fi să se întâmple se va întâmpla, aşa cum a fost şi cu „City of Paper”! Nu ne-am pus un deadline, lăsăm să se dezvolte totul în mod natural.
JANIN PASNICIUC : „punk rock!”
A mai cantat cu: AB4, Endless Zone, Zebre, Partizan
Mai cântă cu: Division of Joy
Trupe preferate: The Pixies, Metric, Noisettes
Ocupaţie (pe lângă cea de muzician): sunetist.
ANDREEA LUPESCU: „1. Mă plictisesc repede. 2. Preferinţele mele culinare, cinematografice şi cromatice sunt în continuă schimbare. 3. Am părul verde de 6 ani.”
A mai cântat cu: Grin
Trupe preferate: Yeah Yeah Yeahs, Noisettes, Metric, Florence and the Machine.
Ocupaţie (pe lângă cea de muzician) : Predau (fac seminarii) mass media şi relaţii publice la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti; colaborări PR.
ANDREI PETRILA: „Am unu optzeci şi patru, ochii de culoare necunoscută, statura atletică cu burta cocălărescă de rigoare, 41 la picior, sunt autodidact şi fac parte din breasla impostorilor sau a celor ce fură meseriile unor oameni care au studiat o viaţă întreagă! Dar sunt fericit!”
A mai cântat cu: Firma, Fără Zahăr,
Sensor, Damian & Brothers, Nociv
Mai cântă cu: Loredana Groza
Trupe preferate: Nine Inch Nails, N.E.R.D, Led Zeppelin
Ocupaţie (pe lângă cea de muzician): „Gospodar”.