12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalDavid Lynch revine asupra afirmaţiilor despre Trump: Provoci suferinţă

David Lynch revine asupra afirmaţiilor despre Trump: Provoci suferinţă

Regizorul a şocat Hollywood-ul şi publicul progresist declarând pentru cotidianul britanic The Guardian că Trump ar putea rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari preşedinţi americani din toate timpurile pentru că a bulversat mediul politic de la Washington, care avea nevoie de asta după spusele cineastului. 

Cuvinte cu care locuitorul de la Casa Albă s-a delectat, însă David Lynch a afirmat marţi că aluziile sale au fost scoase din context. 

“Din nefericire, dacă vei continua în acelaşi mod nu vei avea posibilitatea de a te remarca ca unul dintre cei mai mari preşedinţi”, a scris creatorul serialului-cult “Twin Peaks” pe Facebook. 

“Ar fi trist pentru tine – şi pentru ţară. Provoci suferinţă şi dezbini”, a adăugat el, adresându-se direct preşedintelui: “Mi-ar plăcea să putem să ne aşezăm şi să discutăm amândoi”. 

În interviul pentru The Guardian, regizorul filmelor “Blue Velvet” şi “Mulholland Drive”, în vârstă de 72 de ani, s-a arătat indecis despre activitatea magnatului republican, apreciind că sosirea sa la putere ar putea să deschidă calea către reforme majore. 

Marţi, el a precizat pe Facebook: “Poţi uni ţara. Sufletul îţi va cânta”, înainte de a încheia: “Sper că vei da importanţă acestui lucru. Tot ce trebuie să faci este să te porţi cu oamenii aşa cum ai vrea să se poarte cu tine”. 

În prezent, Lynch îşi promovează cartea de memorii “Room to Dream”.

Cele mai citite

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă