Dacă circul pe care îl oferă zilnic pe micile ecrane politicienii noștri nu este suficient, duceți-vă să-i vedeți în toată splendoarea sau, mai bine zis, în toată mizeria ființei umane la teatru.
Avantajul este că aici, dacă vreți și dacă mai aveți stare, puteți râde cu gura până la urechi de ei. “Luminița, de la capătul tunelului”, neapărat cu virgulă între Luminița și restul – veți înțelege de ce doar văzând –, se numește piesa scrisă de Radu F. Alexandru și montată de Mircea Cornișteanu la Teatrul Național “I.L. Caragiale”.
Sufrageria, decorul în care piesele moderne de mobilier stau alături de unele de colecție, este locul în care se petrece acțiunea, unde cele patru personaje – parlamentarul Virgil Neacșu, soția lui, iubitul știut al acesteia și soția iubitului – mimează, în funcție de întorsătura situațiilor, uimire, naivitate, iubire, fac caz de corectitudine, moralitate, se roagă, amenință, se simt când siguri pe ei, când vulnerabili. Nu există repere, nu există valori, nu există moralitate. Sau, mai bine zis, se face caz de ele și se negociază orice.
Totul este ca nimic să nu se schimbe, să rămână așa cum este acum. Atât timp cât politicianul își păstrează poziția, este dispus să-i accepte pe toți iubiții soției, să-i și întrețină chiar, este amabil, ironic-politicos cu ei. Când apare în scenă soția iubitului însă, același politician devine când mieros, când amenințător, dar oricând dispus să accepte orice compromis moral. Ce mai contează cine cu cine se cuplează, important este ca poziția pe care o deține în politică să fie veșnică! Așa cum spune autorul în caietul program “Știu mai multe. Îi cunosc bine pe toți care se bălăcesc în burta cașalotului în care trăim. Pe cei de azi și pe cei de ieri: președinți, prim-miniștri, înalți demnitari – leadership-ul, cum i se spune acum. Au făcut și continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lucrurile să rămână așa de când e lumea”.
Iar Virgil Neacșu, politicianul veros jucat credibil de Constantin Cotimanis, ține să-i spună lui Doruleț (personaj ale cărui naivitate și superficialitate sunt bine redate de Dragoș Stemate): „Totul este un balet pentru proști ca tine, nu pică decât cine vrem noi să pice”.
Apariția Luminiței, soția iubitului, care vrea să-l dea “în gât”, spunând candid că “la început a fost greu, dar acum a început să-i placă”, pare a tulbura puțin siguranța cuplului Virgil-Delia. Se redresează repede însă Delia, ale cărei fațete sunt creionate expresiv de către Monica Davidescu, și găsește soluția salvatoare: îl cuplează pe Gil cu Lumi.
Foarte bun momentul de dans în prefăcutul joc de cucerire a lui Gil de către Lumi, interpretată de tânăra Alexandra Poiană. Și, parcă pentru a nu ne îmbăta cu speranța că putem scăpa de ei, Gil hotărăște să o bage pe Luminița în politică. Noul val are toate trăsăturile vechiului val și ceva pe deasupra! Personajele, aidoma a ceea ce vedem zi de zi în jurul nostru, capătă dinamică în interpretarea celor patru actori, în această comedie de situații, dar în care aș fi dorit ca replicile să fie ceva mai spumoase, mai cu zvâc!
