7.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia – Ucraina, ziua 53. Ultimele ore ale orașului Mariupol

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 53. Ultimele ore ale orașului Mariupol

Duminică, 17 aprilie, este cea de-a 53-a zi a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, iar cea mai grea situație ar fi la Mariupol.

UPDATE 11.00 Un general din armata Rusiei a transmis un mesaj în care le cere ultimilor militari ucraineni din Mariupol să se predea. Generalul rus susține că, alături de militari ucraineni, ar lupta, la Mariupol, și merceni străini. Rusia cerea apărătorilor orașului să se predea până duminică la 6 dimineața (ora Moscovei). Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat.

Anterior, suprafața combinatului Azovstal, de peste 15 kilometri pătrați, fusese lovită de bombardamente ale aviației rusești.

–––––-

Rusia n-a reușit încă să ocupe niciun mare oraș din Ucraina. Totuși, în orașul Mariupol, ultimul port al Ucrainei la Marea Azov, rezistența ucrainenilor pare a fi aproape de final. Orașul, care avea înainte de război 500.000 de locuitori, este acum transformat în ruine. Ultimii militari ucraineni din Mariupol s-ar adăposti într-o fostă uzină, Azovstal.

Negocierile dintre Rusia și Ucraina sunt întrerupte din cauza asediului de la Mariupol

Președintele Zelenski a recunoscut că situația din orașul Mariupol este extrem de dificilă. Șeful statului a spus că apărătorii orașului nu mai au apă, hrană și medicamente. Zelenski a avertizat că uciderea acestor militari ucraineni va duce la blocarea oricăror negocieri cu Rusia.

Cucerirea acestui oraș de la Marea Azov ar permite Rusiei să formeze un coridor terestru din Rusia până în peninsula Crimeea. După cum se știe, Crimeea este un teritoriu al Ucrainei, ocupat ilegal de Rusia încă din anul 2014. În Crimeea, la Sevastopol, este principala bază navală a Rusiei la Marea Neagră.

Armata Rusiei a atacat cu rachete orașul Harkov din estul Ucrainei. Analiștii estimează că Rusia sporește forța atacurilor pentru a putea încheia războiul din Ucraina înainte de 9 mai. La această dată, Rusia sărbătorește, prin tradiție, „Ziua Victoriei”, în amintirea victoriei împotriva Germaniei naziste, din cel de-al doilea Război Mondial.

Citește și:

Rusia – Ucraina, ziua 52: 10 morți și 5 răniți în bombardamente asupra Harkovului

ZIUA A 51-A DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă