18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 485: Dronă, doborâtă în regiunea Kursk

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 485: Dronă, doborâtă în regiunea Kursk

UPDATE, ora 16:25: Armata rusă se retrage în regiunile ucrainene Herson şi Zaporojie, în timp ce Ministerul rus al Apărării îl induce în eroare pe preşedintele Vladimir Putin, a denunţat vineri şeful grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, un critic acerb al comandamentului militar rus.

“Forţele armate ale Ucrainei zdrobesc armata rusă, în timp ce noi ne scăldăm în sânge, nimeni nu trimite rezerve, nu există nicio comandă”, afirmă el, într-o înregistrare video postată pe Telegram.

În pofida acestei situaţii, Ministerul Apărării şi Statul Major “încă cred că pot câştiga acest război”.

“Dar, în lipsa unui comandament, fără succese militare, vârful Ministerului Apărării îl înşală total pe preşedinte”, a apreciat Prigojin.

De aceea, “tot timpul auzim despre 60 de tancuri Leopard distruse, mii de soldaţi inamici anihilaţi”, a continuat el.

În videoclipul de o jumătate de oră, anunţat ca fiind prima parte a unui interviu cu Prigojin, şeful grupului Wagner atacă direct Ministerul rus al Apărării şi în special pe ministrul Serghei Şoigu, pe care l-a descris ca fiind un “bunic tremurător” care ar trebui judecat pentru moartea a “zeci de mii de tineri”.

“Este o operaţiune planificată mediocru”, a spus el, referindu-se la campania militară rusă care a început în februarie 2022.

Potrivit lui Prigojin, operaţiunea ar fi fost un succes dacă nu s-ar fi comis erori grave de planificare şi dacă “nu ar fi fost trimişi pe front soldaţi dezbrăcaţi şi desculţi”.

În ceea ce priveşte situaţia actuală de pe front, el a subliniat că “minciunile foarte mari” ale Ministerului Apărării continuă şi că adevărul va ieşi la iveală “atunci când această adunătură de gunoaie va realiza că a pierdut o bucată colosală de teritoriu şi va spune că s-a regrupat pe poziţii mai favorabile”.

Între timp, a spus el, soldaţii ruşi continuă să moară sau să fie grav răniţi.

Apărarea antiaeriană rusă a doborât o dronă, seara trecută târziu, deasupra oraşul Kursk din sudul țării, în apropiere de graniţa cu Ucraina, conform informaţiilor furnizate de guvernatorul regional.

Roman Starovoit a scris pe Telegram că sistemele apărării antiaeriene au fost în acţiune de două ori.

Guvernatorul regional nu a făcut nicio menţiune despre daune sau victime şi le-a cerut locuitorilor să evite orice resturi căzute.

Citește și:

A 484-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cele mai căutate servicii pentru nunta ta in 2024

Planifici nunta perfectă? Fiecare detaliu contează... O nuntă de vis nu se organizează singură, ai nevoie de servicii speciale care să aducă în realitate...

Cele mai căutate servicii pentru nunta ta in 2024

Planifici nunta perfectă? Fiecare detaliu contează... O nuntă de vis nu se organizează singură, ai nevoie de servicii speciale care să aducă în realitate...

Prognoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 27 mai - 9...
Ultima oră
Pe aceeași temă