21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 399: Zelenski l-a invitat pe Xi să-i viziteze...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 399: Zelenski l-a invitat pe Xi să-i viziteze țara

UPDATE, ora 09:57: Preşedintele de la Kiev, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe omologul său chinez, Xi Jinping, să viziteze Ucraina, a relatat agenţia Associated Press.

„Suntem gata să-l primim aici”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat AP.

Xi nu a discutat cu Zelenski după invazia rusă din Ucraina din februarie anul trecut, dar China a publicat luna trecută un plan în 12 puncte pentru o „reglementare politică a crizei ucrainene”, aminteşte Reuters.

Liderul chinez a stat în schimb de vorbă despre conflict cu „dragul său prieten”, preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul unei vizite de stat la Moscova, săptămâna trecută, convorbiri ce nu au dus la progrese vizibile spre o soluţie de încetare a războiului.

Propunerile chineze cuprind între altele un apel la „detensionare” şi în final un armistiţiu.

Finlanda şi Suedia vor deveni „ţinte legitime” ale „represaliilor” Rusiei odată ce vor fi membre ale NATO, a avertizat ambasadorul Rusiei la Stockholm, relansând retorica ameninţărilor Moscovei.

„După aderarea Finlandei şi Suediei, lungimea totală a frontierelor dintre Rusia şi NATO aproape se va dubla”, a făcut cunoscut ambasadorul Viktor Tatarinţev într-un text postat pe site-ul misiunii ruse în Suedia.

„Dacă i se mai pare cuiva că acest lucru va ameliora într-un fel sau altul securitatea Europei, fiţi siguri că noii membri ai blocului ostil vor deveni o ţintă legitimă pentru măsurile de represalii ruse, inclusiv cele de natură militară”, a avertizat diplomatul într-un lung rechizitoriu împotriva aderării la alianţă.

Avertismentul intervine după ce Moscova a părut în ultimele luni să renunţe la ameninţările vizând cele două capitale nordice, după decizia lor istorică din luna mai de a solicita aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Candidaturile, care întorc pagina deceniilor de neutralitate, sunt o consecinţă directă a invaziei Rusiei în Ucraina.
Citește și:

A 398-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă