-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 251: Putin spune că Moscova poate face mai...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 251: Putin spune că Moscova poate face mai mult în război

Vladimir Putin a declarat că noul atac al Moscovei asupra Ucrainei din cursul zilei de luni a fost parţial un răspuns la atacul asupra flotei ruseşti din oraşul Sevastopol din Crimeea, de sâmbătă, pe care l-a pus pe seama Kievului, transmite CNN.

Întrebat de un reporter dacă loviturile de luni au fost un răspuns la atacurile cu drone de sâmbătă din Crimeea, Putin a spus: „În parte este într-adevăr aşa. Dar nu este tot ce am putut face”. Rusia a lansat atacuri cu rachete asupra instalaţiilor de infrastructură din Kiev şi din alte oraşe ucrainene, lăsând părţi ale capitalei fără electricitate şi apă.

Când a fost întrebat despre posibilitatea unor discuţii de pace cu Ucraina, Putin a afirmat: „Nu este posibil”. ”Pentru a putea începe să facem propuneri la discuţii, mai întâi trebuie să aibă loc discuţiile. Iar aşezarea în prealabil pe masă a poziţiei de negociere nu este întotdeauna recomandabilă pentru a vă atinge obiectivele naţionale”.

„Dar pentru a obţine acorduri, trebuie să vă aşezaţi la masa negocierilor şi să negociaţi”, a adăugat el.

Liderul rus a acuzat Ucraina că a aruncat „la coşul de gunoi” acordul încheiat la Istanbul la începutul acestui an, în timp ce semna acordul privind exportul de cereale din Marea Neagră.

„Iar acum, în general, ei îşi interzic să discute cu noi. Ei bine, cum putem acum să discutăm despre posibile acorduri dacă nici măcar nu există dorinţa celeilalte părţi de a vorbi cu noi? Vom aştepta, poate se vor coace nişte condiţii necesare. Iar bunăvoinţa noastră este cunoscută – nu este supusă niciunei modificări şi îndoieli”, a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin a mai declarat că Rusia îşi suspendă, dar „nu pune capăt” participării sale la acordul vital cu Ucraina privind exportul de cereale din Marea Neagră.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă