-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 219: ONU, vot privind condamnarea referendumurilor organizate în...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 219: ONU, vot privind condamnarea referendumurilor organizate în regiunile proruse din țara vecină

UPDATE, ora 11:35: Cel puţin 23 de persoane au fost ucise şi 28 rănite într-un atac cu rachetă comis de forţele ruse şi care a lovit un convoi de vehicule ce transportau civili ucraineni în apropierea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Oleksandr Staruh.

”Până acum, 23 de morţi şi 28 de răniţi. Toţi civili”, a scris Staruh pe aplicaţia Telegram.

Poliţia şi serviciul de ambulanţă s-au îndreptat rapid către locul unde convoiul a fost lovit. Ferestrele vehiculelor au fost sparte de suflu, vehiculele fiind pline cu lucrurile pasagerilor.

Într-un autoturism se aflau corpurile fără viaţă ale unei femei şi unui tânăr, iar în faţa acestei maşini era un microbuz în care alte două persoane au fost ucise în atac. Părţile laterale şi geamurile microbuzului erau distruse de şrapnel.

O femeie care s-a prezentat drept Natalia a declarat că ea şi soţul său îşi vizitaseră copiii în Zaporojie. ”Ne întorceam la mama mea, care are 90 de ani. Am reuşit să scăpăm. Este un miracol”, a mărturisit ea, stând alături de soţ lângă automobilul lor.

Consiliul de Securitate al ONU va vota astăzi asupra unei rezoluţii de condamnare a „referendumurilor” de anexare din mai multe regiuni ucrainene, un text care nu are nicio şansă de a fi adoptat din cauza dreptului de veto al Rusiei, notează AFP, preluată de Agerpres.

Reuniunea va avea loc vineri, la orele 15.00 (19.00 GMT), înaintea unei alte discuţii programate privind scurgerile descoperite la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, a precizat preşedinţia franceză a Consiliului.

Proiectul de text, consultat de AFP „condamnă organizarea de către Federaţia Rusă a aşa-ziselor referendumuri ilegale” în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi consideră că acestea nu pot avea „nicio valabilitate” şi nici „servi ca bază pentru orice modificare a statutului acestor regiuni”, „inclusiv orice pretinsă anexare” de către Rusia.

Proiectul de rezoluţie elaborat de Statele Unite şi Albania lansează un apel tuturor statelor şi altor organizaţii „să nu recunoască o presupusă anexare” a celor patru regiuni de către Rusia.

De asemenea, cere Moscovei „să înceteze imediat” invazia Ucrainei şi „să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare” din ţară.

Citește și:

A 218-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!



Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Discrepanțe uriașe pe piața agricolă din UE: În România, un hectar de teren arabil costă de 34 de ori mai puțin decât în Malta

România s-a situat printre statele cu prețuri accesibile, cu o medie de 8.414 euro/ha Prețurile terenurilor arabile în Uniunea Europeană au înregistrat variații semnificative în...
Ultima oră
Pe aceeași temă