17.3 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLiderii G7 se reunesc pentru a discuta invazia din Ucraina

Liderii G7 se reunesc pentru a discuta invazia din Ucraina

Liderii grupului naţiunilor celor mai industrializate, G7, se reunesc duminică în videoconferinţă, în timpul căreia este de aşteptat ca îngrijorările privind invazia Rusiei în Ucraina să reprezinte punctul central al întâlnirii, potrivit Reuters.com.

Totodată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să intervină în cadrul evenimentului online pentru a-i informa pe liderii Regatului Unit, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei şi SUA despre situaţia din teren.

Există informaţii potrivit cărora preşedintele american Joe Biden ar putea dori să discute despre sancţiuni suplimentare impuse Rusiei.

Germania deţine în acest an preşedinţia G7, aminteşte AFP. Aceasta este a treia reuniune a G7 de la începutul anului.

„Ziua de 8 mai este o dată istorică ce marchează sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa care a provocat teroare, distrugere şi moarte în Europa”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Olaf Scholz, care a apreciat că războiul din Ucraina face „coeziunea în cadrul G7 (…) mai importantă ca oricând”, transmite Agerpres.

Deocamdată nu există detalii cu privire la ora la care va avea loc reuniunea, iar organizatorii au anunţat că pe agenda discuţiilor şi-ar putea face loc şi alte teme.

Reuniunea G7 se desfăşoară în ajunul paradei militare dedicate zilei de 9 mai în Rusia, care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Armata rusă a efectuat sâmbătă în Piaţa Roşie din Moscova ultimele repetiţii pentru tradiţionala defilare militară, în prezenţa unor militari care au participat la ofensiva din Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un neamț va oficia meciul FCSB – Manchester United! UEFA a anunțat brigada de arbitri

FCSB și Manchester United se vor întâlni joi seara, de la ora 22:00, pe Arena Națională, în ultima etapă a fazei ligii din Europa...

Problemele dentare comune la vârstnici și cum le putem preveni

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea noastră dentară devine o preocupare din ce în ce mai importantă. Problemele dentare la vârstnici pot avea un impact semnificativ...

Mario Balotelli, OUT de la Genoa! Dan Șucu și conducerea clubului pregătesc despărțirea de atacant

Mario Balotelli, fostul star al naționalei Italiei, nu mai are viitor la Genoa, echipa din Serie A al cărei președinte este Dan Șucu. Conducerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă