11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaIncendiu la o centrală nucleară din Ucraina. VIDEO

Incendiu la o centrală nucleară din Ucraina. VIDEO

UPDATE: Echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că au stins incendiuL care s-a declanşat într-o clădire a centralei nucleare din Zaporojie, lovită în timpul nopţii de bombardamentele ruse.

„La orele 06:20 (04:20 GMT) focul (…) a fost lichidat”, a anunţat Serviciul de urgenţă ucrainean pe contul său de Facebook, termen ce înseamnă că focul a fost stins şi de asemenea orice reizbucnire a lui. Atacul nu s-a soldat cu nicio victimă, a adăugat Serviciul de urgenţă.

Un incendiu a izbucnit astăzi la centrala nucleară Energodar din regiunea Zaporijie, situată în sud-estul Ucrainei, după ce forţele ruse au tras asupra uzinei, a relatat primarul oraşului, Dmitri Orlov, pe în contul său Telegram.

Echipele de intervenţie au anunţat că pompierii au putut să aibă acces la locul în care s-a declanşat incendiul de la centrala nucleară din Zaporijie.

Premierul britanic Boris Johnson a denunţat, într-un comunicat, „acţiunile iresponsabile” ale preşedintelui rus Vladimir Putin care pot „ameninţa direct securitatea întregii Europe” după bombardarea centralei nucleare.

Piedici în stingerea incendiului de la centrala nucleară din Ucraina

Echipele de intervenţie au anunţat că trupele ruse le împiedică să stingă un incendiu declanşat.

Preşedintele american Joe Biden s-a alăturat omologului ucrainean Volodimir Zelenski pentru a cere Rusiei să înceteze activităţile militare în zona centralei de la Zaporijie şi să permită accesul pompierilor şi echipelor de intervenţie, într-un scurt comunicat de presă dat publicităţii de Casa Albă după discuţia telefonică cu liderul de la Kiev.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat astăzi Moscova că recurge la „teroarea nucleară” şi că doreşte să repete dezastrul de la Cernobîl.

Autorităţile ucrainene au informat că au reuşit să trimită pompieri la centrala nucleară Energodar de la Zaporijie.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut încetarea utilizării forţei la centrala nucleară Energodar din Zaporijie, cea mai mare din Europa.

AIEA „face apel la încetarea utilizării forţei şi avertizează asupra unui pericol grav dacă reactoarele sunt afectate”, a scris organizaţia pe Twitter, adăugând că directorul general Rafael Mariano Grossi este în contact cu autorităţile ucrainene şi cu operatorul centralei pentru a evalua situaţia.

Nivelul radiaţiilor de fundal rămân neschimbat la centrala nucleară Energodar din Zaporijie, a transmis Reuters.

Separat, RIA a citat serviciul de urgenţă al Ucrainei care a informat că incendiul este în afara perimetrului staţiei şi că unul din blocurile sale a fost oprit, scrie Agerpres.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Economia României în declin: Profiturile scad, pierderile cresc

Semne de încetinire economică în 2023, după bilanțul financiar a peste 900.000 de companii Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului pentru zf.ro, cifra de afaceri...

Premieră europeană în România: Investiție de 50 milioane de euro într-o fabrică de baterii revoluționare

Fabrica, planificată să înceapă producția în vara anului 2026, va fi prima de acest tip din Europa și cea mai mare din lume Lockheed Martin...

Transelectrica, sancționată cu avertisment de ASF

Criza energetică, generată de conflictul din Ucraina, a creat presiuni fără precedent asupra operatorilor de transport și distribuție Compania Transelectrica, operator al sistemului energetic național,...
Ultima oră
Pe aceeași temă