11.4 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCE vrea ca Ucraina să treacă mai repede la următoarea etapă a...

CE vrea ca Ucraina să treacă mai repede la următoarea etapă a aderării la UE

În raportul anual privind extinderea UE, Comisia Europeană a apreciat miercuri că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE „cât mai curând posibil” în 2025, transmite Interfax. Ar urma să avanseze tratativele în domenii cum ar fi justiţia, reglementările financiare şi drepturile fundamentale.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a afirmat că Ucraina „a continuat să promoveze reforme-cheie, deşi luptă într-un război brutal de agresiune”.

Aderarea la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Ucraina, susţinută puternic de preşedintele Volodimir Zelenski după ce ţara a fost invadată de forţele ruse în februarie 2022. Negocierile au început în iunie.

Procesul de negociere este îndelungat şi complicat, necesitând ani de schimbări în administraţie, legislaţie şi economie până când statul candidat îndeplineşte standardele UE.

Nu există garanții și momentan nu s-a înregistrat un progres

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii; dpa reaminteşte situaţia Turciei, cu care negocierile au început în 2005, însă sunt blocate de multă vreme. În raportul prezentat miercuri, Comisia nu a indicat existenţa vreunui progres, deşi a remarcat o „reangajare treptată”.

Aşa cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei, unde recentele alegeri au avut loc, conform observaţiilor Comisiei, într-un „mediu tensionat şi foarte polarizat”. Negocierile cu Georgia sunt suspendate din iunie, când guvernul de la Tbilisi a impus o lege împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi de presă finanţate din străinătate. Legislaţia respectivă, asemănătoare cu cea din Rusia, obligă structurile din mass-media şi societatea civilă să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă primesc din afara ţării mai mult de 20% din fonduri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Temperatura și clima în Zanzibar: când este cel mai bine să vizitezi?

Destinație turistică de top în 2025, arhipelagul Zanzibar te așteaptă cu un climat tropical, caracterizat prin temperaturi ridicate și umiditate pe tot parcursul...

Incendiile, cea mai mare amenințare pentru locuințele din România: despăgubiri record

Cea mai mare despăgubire acordată pentru un incendiu a depășit suma de 422.000 de euro Incendiile continuă să ocupe primul loc în clasamentul riscurilor care...

Concedieri colective în Sibiu, majoritatea din industria confecțiilor

Cei mai afectați sunt lucrătorii din sectorul marochinărie-pielărie, unde două firme vor renunța la 130 de salariați Patru companii din județul Sibiu au notificat Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă