3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternațional"Cowboys & Extratereştri": Interpretări plictisite, replici false

„Cowboys & Extratereştri”: Interpretări plictisite, replici false

Reţeta este una extrem de utilizată în ultima vreme. Se iau nişte benzi desenate, se transformă în personaje vii şi oricât de caraghios ar fi subiectul, are scuza că: doar nu e după o poveste adevărată!

 

În plus, se cooptează nişte nume cunoscute, în situaţia dată Daniel Craig şi Harrison Ford, amândoi destul de plictisiţi de rolurile aferente, pe care le joacă, vorba aceea, mai rău ca nişte cizme, că tot suntem în prăfosul Vest Sălbatic, unde orice încălecare presupune şi o dotare cu acest tip de încălţări. Cei doi sunt arşi de soare şi bătuţi de soartă.

Daniel, alias străinul singuratic, nu-şi regăseşte trecutul, în vreme ce colonelul Woodrow Dolarhyde are probleme cu prezentul. Mai exact cu fiul său, Percy (interpretat de imberbul Paul Bano), care poţi să juri că a descins direct de la ştirile cu copiii de beizadele. Dar, în cazul dat, nu poate să conducă bolizi de superfiţe, pentru că totul se petrece la 1873, când încă nu se inventaseră automobilele. Prin urmare, terorizează cu arma în mână (şi asta s-a mai văzut în trafic, în ideea că dacă tot e băiatul lui tăticu’, n-o să aibă probleme cu poliţia complexată, recte şeriful, Keith Carradine).

Printre producători se numără două nume de regizori importanţi: Steven Spielberg şi Ron Howard, care te întrebi cum de s-au băgat într-un proiect perdant sau poate studiul de marketing a arătat că publicul va vibra la o prostioară de genul ăsta… Unde-s cowboys apar şi indieni, miza fiind aurul care le trebuie până şi extratereştrilor (te pomeneşti că ne-om trezi şi noi cu ei, până la urmă, la Roşia Montană, să le bage frica în oase canadienilor)! Fetele sunt toate foarte frumoase, cam pe acelaşi calapod, coborâte parcă din tablourile lui El Greco.

Ca atare, avem o Alice (Abigail Spencer), o Ella (Olivia Wilde) şi o Maria (Ana de la Reguera), care seamănă oarecum cu Salma Hayek, mexicancă şi ea, de altfel. La indieni, fireşte pieile roşii şi nu cei de pe malul Gangelui, avem un şef de trib pe care-l cheamă Black Knife/Cuţitul Negru, pe care-l joacă Raoul Trujillo, venit din televiziune şi ale cărui replici sună atât de fals încât nu te poţi abţine să nu râzi. Plus că sunt inepte şi asta în condiţiile în care există nouă scenarişti pentru aceste aproape două ore, toţi bărbaţi.

Extraterestrul nu este unul ataşant ca E.T., sau un verzişor cum a fost el imaginat de-a lungul timpurilor, şi nici nu seamănă cu răposatul Minitehnicus din revista predecembristă. E un monstru mare şi scârbos, probabil o contrareclamă mascată la etnobotanice. Că tot veni vorba, la un moment dat se mestecă mescalină oferită de tribul băştinaşilor, o bună ocazie pentru amnezic să-şi amintească de ce a fost cumplit pedepsit şi cum totul luase foc, de la un pumn de aur de furat. Pare o aiureală, dar celor care au supervizat  chestiunea li s-a părut probabil o găselniţă. Mai avem şi una bucată navă spaţială (care seamănă un pic cu cea din „Odiseea spaţială: 2001″, strania peliculă a lui Kubrick), ce arată ca o clădire futuristă, de aproape că ţi-e milă, când ar trebui să exclami ca în „Zorba Grecu”: „Splendidă catastrofă!”.

Mai sunt şi ceva maşini zburătoare, şi un ochean de invidiat, poate cel mai vintage obiect, şi misterios în acelaşi timp. Mai e şi o scenă care nu înţelegi prea bine ce caută acolo, dar dă frumos în cadru. O grămadă, la propriu, de ceasuri de buzunar, de o mare frumuseţe, care pe ecranul IMAX, chiar dacă în 2D, parcă dau şi mai bine. Replica dinspre final, nu vă spun a cui şi referitoare la cine: „Ea s-a dus într-un loc mai bun”, sună ca un comentariu de Miss Univers Rural. 

 

COWBOYS&ALIENS

western / sua  2011

1h 5min.

regia: Jon Favreau.

cu: Daniel Craig, Olivia Wilde, Harrison Ford, Sam Rockwell, Paul Dano, Adam Beach, Abigail Spencer.

distribuit de Ro Image 2000.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Ciolacu și Lasconi, primele declarații după exit poll-uri

Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR), au făcut duminică seara, după închiderea oficială a urnelor, primele declarații, după ce exit poll-urile arată în...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă