Parlamentarii de stânga de la Chișinău vor să interzică prezența unor trupe străine în Republica Moldova, cu excepția celor rusești.
Este vorba de un proiect de lege înaintat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.
Proiectul „prevede interzicerea utilizării teritoriului R. Moldova pentru tranzit, desfășurarea trupelor și armelor străine, precum și interdicția privind utilizarea spațiului aerian al țării în scopurile militare ale altor state”, anunță presa de la Chișinău. Dar există și o excepție. „Domeniul de acțiune a prezentei legi nu se extinde asupra regiunii transnistrene până la soluționarea pașnică a conflictului apărut pe teritoriul acesteia”, a anunțat Vlad Bătrîncea, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).
După cum se știe, în Transnistria se află, de mulți ani, trupe ale Rusiei. Cu alte cuvinte, proiectul de lege ar interzice intrarea de trupe NATO în Republica Moldova dar n-ar afecta în niciun fel staționarea de trupe rusești în Transnistria și ar permite chiar suplimentarea acestor trupe rusești.
Există trupe străine în Republica Moldova, deși țara este neutră
Constituția Republicii Moldova precizează că ea este țară neutră. O serie de politicieni, inclusiv președinta Maia Sandu, au anunțat că Republica Moldova își menține neutralitatea. „În Constituția țării, așa cum a decis poporul, este scrisă neutralitatea”, a subliniat Maia Sandu.
Cu alte cuvinte, Republica Moldova nu dorește să intre în NATO. În schimb, pe teritoriul din estul țării, în Transnistria, sunt circa 2000 de militari ai Rusiei. Regimul Putin refuză retragerea lor, pe motiv că aceștia sunt „pacificatori”.
Regiunea nistreană, unde se află militarii ruși, este ieșită, practic, de sub controlul guvernului de la Chișinău. Autoritățile separatiste de la Tiraspol au reluat, acum câteva zile, cererea de a se recunoaște „independența” Transnistriei. Nici măcar Rusia nu recunoaște această „independență”. Totuși, o asemenea recunoaștere nu este exclusă, așa cum Rusia a procedat deja în Crimeea, în Lugansk și în Donețk.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!