17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalCine sunt marii câştigători la gala Tony Awards 2015

Cine sunt marii câştigători la gala Tony Awards 2015

Actriţa Helen Mirren a câştigat, duminică, primul ei premiu Tony Awards, pentru rolul reginei Elizabeth a II-a din spectacolul “The Audience”, iar producţia “Fun Home” s-a impus la categoria “cel mai bun musical”, informează Mediafax.

Spectacolul “Fun Home” a fost recompensat şi cu premiul de interpretare masculină dintr-un musical, atribuit actorului Michael Cerveris, şi cu premiul pentru cel mai bun regizor de musical, atribuit lui Sam Gold. În total, acest musical a câştigat cinci premii Tony, informează Reuters.

Spectacolul “The Curious Incident of the Dog in the Night-Time”, ce prezintă călătoria incredibilă a unui adolescent talentat la matematică, diagnosticat cu sindromul Asperger, a câştigat tot cinci trofee, inclusiv la categoriile “cel mai bun spectacol de teatru”, “cel mai bun regizor” (Marianne Elliott) şi “cel mai bun actor într-un spectacol de teatru” (Alex Sharp).

Actriţa Helen Mirren a urcat pe scenă şi a spus că acest trofeu reprezintă “o onoare incredibilă”. Având în palmares un premiu Tony – cea mai prestigioasă distincţie din teatru -, un premiu Emmy şi un premiu Oscar, vedeta britanică a dezvăluit că doreşte să câştige şi un premiu Grammy, care este atribuit pentru înregistrări pe suporturi audio. “Acum mă simt obligată să înregistrez şi un audio book”, a glumit actriţa.

După şase nominalizări, Kelli O’Hara a câştigat primul ei premiu Tony la categoria “cea mai bună actriţă dintr-un musical” pentru evoluţia sa din producţia “The King and I”.

De asemenea, premiul Tony pentru cea mai bună reluare a unui spectacol de teatru a revenit producţiei “Skylight”, iar premiul Tony pentru cea mai bună reluare a unui musical a revenit producţiei “The King and I”.

Tony Awards, “Oscarurile” industriei teatrale americane, au fost decise prin vot de aproximativ 800 de profesionişti şi jurnalişti din domeniu, fiind decernate la 26 de categorii.

Cea de-a 69-a ediţie a galei premiilor Tony, prezentată de actorii Kristin Chenoweth şi Alan Cumming, a avut loc la Radio City Music Hall din New York.

Acordate de American Theatre Wing şi de League of American Theatres and Producers, premiile Tony au fost create în 1947, în memoria Antoinettei (“Tony”) Perry, preşedintele American Theatre Wing în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din 1978, gala premiilor Tony este difuzată de postul de televiziune CBS.

Cele mai citite

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...
Ultima oră
Pe aceeași temă