Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Chinei comuniste susține că NATO se extinde spre Asia, potrivit unei știri pe care o difuzează agenția de presă a Rusiei, TASS.
Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, ar fi declarat că „expansiunea continuă a NATO spre est în regiunea Asia – Pacific și amestecul Alianței în afacerile regionale vor submina în mod inevitabil pacea și stabilitatea”.
Mao Ning a oferit acest răspuns la întrebarea unui jurnalist, la data de 4 mai 2023.
Cu o zi mai înainte, presa niponă anunța că NATO va deschide un birou de legătură în Japonia. Reprezentanța NATO din Tokio ar urma să fie inaugurată în anul 2024. Această reprezentanță ar fi menită să asigure legăturile NATO cu Japonia precum și cu alți parteneri, cum ar fi Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!