1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalChina spune că majorarea tarifelor la importurile chineze nu va ajuta SUA

China spune că majorarea tarifelor la importurile chineze nu va ajuta SUA

Autorităţile chineze au avertizat joi că ameninţarea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a creşte drastic tarifele la importurile chineze „nu va rezolva” problemele ţării sale, transmite Reuters.

Ameninţarea a fost lansată săptămâna aceasta de Trump, în faţa presupusei pasivităţi a Beijingului faţă de traficul unui drog, fentanilul, cauza unei crize grave de sănătate în Statele Unite.

„Impunerea de tarife vamale după bunul plac partenerilor comerciali nu va rezolva problemele Statelor Unite”, a declarat He Yadong, purtător de cuvânt al Ministerului Comerţului din China, într-o conferinţă de presă susţinută joi.

„Statele Unite ar trebui să respecte regulile OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) şi să lucreze cu China pe principiile respectului reciproc, coexistenţei paşnice şi cooperării reciproc avantajoase pentru a promova împreună dezvoltarea stabilă şi durabilă a relaţiilor economice şi comerciale China-SUA”, a adăugat el.

Traficul de fentanil nu este combătut suficient de China

Magnatul republican acuză China că nu face suficient pentru a preveni traficul de fentanil, un drog care, potrivit autorităţilor americane, a provocat peste 70.000 de decese prin supradoză în 2023.

El a ameninţat că va creşte taxele vamale cu 10% pentru „toate produsele care sosesc din China în Statele Unite”.

Întrebat despre acest lucru, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez a reamintit „poziţia (Chinei) de opoziţie constantă faţă de impunerea unilaterală de taxe vamale”.

Administraţia Biden a făcut din lupta împotriva fentanilului una dintre priorităţile sale.

În octombrie, guvernul a sancţionat zeci de entităţi şi persoane cu sediul în China acuzate că sunt „sursa de aprovizionare” pentru traficanţii americani, vânzătorii de pe dark web şi cartelurile mexicane.

Cu toate acestea, la un summit din noiembrie 2023 la San Francisco, preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au promis să reia discuţiile privind lupta împotriva drogurilor.

Un grup de lucru privind traficul de droguri s-a reunit la Washington în această vară. China a anunţat controale mai stricte asupra a trei precursori cheie ai fentanilului.

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea
Liderul chinez Xi Jinping a declarat că este gata să lucreze cu viitoarea administrație americană a lui Donald Trump, în timp ce s-a întâlnit cu președintele în exercițiu, Joe Biden pentru ceea ce se așteaptă a fi ultima întrevedere oficială dintre cei doi.

„China este pregătită să colaboreze cu noua administrație americană pentru a menține comunicarea, a extinde cooperarea și a gestiona diferențele, astfel încât să depună eforturi pentru o tranziție lină a relației China-SUA”, a spus Xi, în timpul celor două ore de discuții.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă