40.8 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăInternaționalCentrul istoric, scenă de teatru

Centrul istoric, scenă de teatru

Astăzi începe la Bucureşti cea de-a patra ediţie a Festivalului de Teatru „Undercloud”. Dedicat producţiilor independente, evenimentul adună într-un spaţiu neconvenţional spectacole underground.

Dacă ediţiile precedente au avut loc şi la propriu, şi la figurat „sub nori”, fiind plasate la înălţimea terasei La Motoare de pe acoperişul Teatrului Naţional, reparaţia capitală a clădirii TNB a făcut ca artiştii să coboare anul acesta cu picioarele mai pe pământ.

Astfel că, în perioada 29 august-10 septembrie, companiile de teatru independent (la care se adaugă şi câteva producţii din teatrul „de stat”) îşi vor arăta „muşchii” artistici la clubul „Muse”, găzduit de sala Rapsodia de pe Lipscani (acest nou Beverly Hills al Bucureştilor).

Nu mai puţin de 20 de spectacole vor putea fi văzute în tot acest timp, montări ce beneficiază de o serioasă infuzie de sânge artistic tânăr.

Maia Morgenstern şi „Nişte fete”

Tinerii vor fi flancaţi şi de colegi aflaţi în plină glorie şi forţă creatoare, evenimentul începând cu un spectacol al regizoarei Chris Simion, directorul festivalului, „Te iubesc. Te iubesc?”, şi încheindu-se cu un one-woman-show al Maiei Morgenstern. Dacă „Te iubesc. Te iubesc?” este o prezentare tragicomică a vieţii de cuplu cuprinzând un reţetar al fericirii conjugale, „O femeie singură”, de Dario Fo, spectacolul ce o are în prim-plan pe Maia Morgenstern, este un musical în care „viaţa unei femei este dată prin răzătoare”. Printre highlight-urile ediţiei se numără şi două spectacole ale regizorului Cristi Juncu: „American Buffalo”, de David Mamet, ce are în distribuţie trei „comici vestiţi” ai scenei bucureş­tene, Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu şi Marius Florea Vizante, şi „Nişte fete”, ce-l are în rolul principal pe acelaşi Vlad Zamfirescu, acompaniat de „nişte fete” care îi fac viaţa grea. Guy, eroul piesei, vrea să se însoare şi, ca să-şi înceapă senin noua viaţă, vrea să facă pace cu vechile lui iubite, o idee nobilă, dar aproape imposibil de pus în practică.

Tot din categoria „musai de văzut” sunt şi cele două montări ale Marianei Cămărăşan, one-woman-show-ul „Amalia respiră adânc”, pentru care actriţa Cristina Casian a primit premiul UNITER de debut, şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf”. Extrem de interesante şi cu teme serioase de dezbatere se anunţă a fi  recitalurile „Declar pe propria răspundere”, cu Alina Şerban, regia David Schwartz, care urmăreşte viaţa unei fete de etnie romă, „Copiii răi”, de Mihaela Michailov, cu Katia Pascariu, în regia lui Alexandru Mihăescu, spectacol ce radio­grafiază sistemul educaţional şi tarele sale, şi „9 grade la Paris”, cu Alina Berzunţeanu, regia Peter Kerek, ce spune povestea unei femei decise să-şi părăsească familia. Despre dragoste cu multă ironie şi în răspăr ne vorbeşte piesa „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, scrisă şi regizată de Chris Simion, cu un Cristi Iacob flamboaiant, care dă sfaturi utile referitor la modul în care poţi să-ţi înşeli jumătatea.

„Noi muncim, noi nu gândim”

Cât se poate de tonică şi amuzantă este inedita întâlnire dintre doi artişti extrem de diferiţi ca mijloace de expresie, actriţa Anca Sigartău şi rapperul 1-Q Sapro, ce apar împreună în spectacolul „Cum m-am lăsat de gândit”, în regia lui Bogdan Muntean, o  pseudopledoarie pentru prostie. În condiţiile în care în societatea noastră inteligenţa a devenit mai degrabă un handicap în calea realizării unei vieţi de succes, cei doi iniţiază, mai în glumă, mai în serios, o campanie în care românii sunt invitaţi să se lase de gândit ca de un drog dăunător.  

Referindu-se la festivalul pe care l-a creat regizoarea Chris Simion a declarat pentru România Liberă că: „ În ultimii ani, când intru la un spectacol produs pe banii bugetului de stat am sentimentul de frică şi-mi zic „iar am dat banii degeaba, iar o sa dorm în sală, iar o să mă gândesc la ale mele sau o să dau sms-uri“. Din păcate, de prea puţine ori am avut noroc să nu se întâmple asta. Când merg la un spectacol independent, unde spectacolul – de la creaţie la producţie-  se face pe cont propriu şi ţi-l asumi în totalitate, ştii din start că oamenii ăia care te-au chemat, au avut nevoie vitală să respire prin spectacolul/povestea lor.

 

Dacă ne raportăm la S.U.A, Anglia sau Franţa, teatrul independent din România este un pui. Dar să nu ne raportăm. Să vedem că şi la noi sunt artişti care îndrăznesc să-şi asume integral un act artistic, că indiferent cât de greu se finalizează o producţie independentă, la final ai bucuria să vezi un spectacol, viu, sănătos, a cărui energie lucrează în spectator şi dupaăce iese din sala de spectacol.

 

Festivalul „Undercloud“ s-a născut acum 4 ani din nevoia de competiţie, de valoare, de echipă, de fair-play. Trei editţi s-au jucat chiar sub un nor, pe acoperişul Teatrului National. Anul acesta am schimbat locul şi mi-am dat seama că teatrul independent nu este definit de un spaţiu anume, ci de spiritul cu care se identifică. Pe scurt, în independent ai şansa să dai de spectacole sincere, care s-au născut dintr-o nevoie artistică şi care ţin să spună cu orice preţ ceva.. A fi „independent“ înseamnă să ai încredere în simţul tau artistic şi curaj să-l împaărtăşeşti şi celorlalţi“.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă