18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalCehia, republica literaturii

Cehia, republica literaturii

Republica Cehă este oaspetele de onoare al ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo în perioada 20-24 mai.

Sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, cinci autori cehi de primă mărime vor sosi la Bucureşti pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde.

Lista oaspeților de onoare ai ediției din acest an a Salonului de Carte Bookfest include nume precum: Tomáš Zmeškal, scriitor de origine ceho-congoleză, multipremiat, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011; scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenaristul Roman Ráž; poeta, prozatoare și dramaturg Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi; Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen „Dumnezeițele din Moravia“, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un an de la apariție, sau Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României.

„Este o bucurie că cea de-a zecea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea ca invitat de onoare Republica Cehă, a cărei cultură, după cum bine se știe, a reușit să depășească granițele blocului postcomunist și să se bucure de aprecierea pe care o merită în spațiul occidental, astfel că, de pildă, doar anul acesta, numărul aplicațiilor pentru subvențiile de traducere acordate de Ministerul Culturii al Republicii Cehe a depășit cu mult bugetul alocat instituției în acest scop. Aceasta este, însă, numai una dintre veștile bune pe care Republica Cehă le aduce vecinelor sale din Europa de Est, provocându-le și încurajându-le să participe la extinderea spațiului de dialog intercultural european. Una dintre marile întâlniri de acest fel a avut deja loc în 2012, la Târgul Internațional «Lumea Cărții» de la Praga, unde cultura română a beneficiat, ca țară invitată, de o expunere europeană extraordinară, ceea ce a adus mai aproape autorii români de publicul ceh și a consolidat, totodată, colaborarea instituțiilor diplomatice și culturale ale celor două state.

Proiectele de promovare a culturii cehe în spațiul românesc nu au fost nici ele puține, pe lângă cele de sprijinire a traducerii și publicării operelor clasicilor cehi și autorilor contemporani de notorietate internațională – «Cartea Cehă» este unul dintre cele mai relevante în acest sens – demn de menționat fiind proiectul «Relațiile ceho-române în banda desenată» al Ambasadei Republicii Cehe, care își propune să aducă în atenția publicului evenimente din istoria comună a celor două țări prin mediul inedit în spațiul est-european al benzii desenate. În acest context fericit de consolidare a identității culturale europene, urăm bun venit Republicii Cehe în calitate de oaspete de onoare al celei de-a zecea ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest”, a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.

„Centrul Ceh București organizează programul de evenimente, precum și standul, care are la bază conceptul prezenței Republicii Cehe la cea mai recentă ediție a Târgului de Carte de la Frankfurt. Întreaga literatură cehă va fi prezentă la Bookfest, începând de la autorii clasici până la cei contemporani, volume de comics, titluri laureate în Cehia, precum și o selecție a traducerilor din limba cehă apărute la Editura Curtea Veche. În cadrul evenimentelor, discuțiile se vor purta mai ales în jurul unor autori precum Milan Kundera, Václav Havel și Bohumil Hrabal. Pe parcursul zilelor de târg, vor fi prezenți la București cinci autori importanți din Cehia: Kateřina Tučková, Tomáš Zmeškal, Martin Vopěnka, Roman Ráž și Kateřina Rudčenková. 

Evenimentele non-literare vor avea loc în oraș – la Cinemateca Union: ecranizări după scrierile lui Kundera din anii ’60 și expoziția artiștilor vizuali, în frunte cu Zbyněk Baladrán, Tomáš Svoboda – la Atelier 35”, a dezvăluit František Zachoval, directorul Centrului Ceh Bucureşti.

Standul Republicii Cehe în calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, ediția a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh București, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.

România a fost țară invitată de onoare a Târgului Internațional „Lumea Cărții” de la Praga în anul 2012, o excelentă ocazie de a aduce scriitorii români mai aproape de cititorii cehi. Proiectul „Republica Cehă, invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2015“ va contribui la consolidarea relațiilor culturale dintre cele două țări.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă