Dacă în primii ani postrevoluţionari, singura televiziune pe care o aveau românii descoperea şi difuza cu frenezie seria lui Franco Zeffirelli „Iisus din Nazareth”, în anul de criză 2011 multele posturi TV par că au trecut în extrema cealaltă.
Posturile comerciale se vor rezuma la a transmite în direct un fragment din slujba de Înviere după care lucrurile vor reveni cu picioarele pe pământ. Învierea Mântuitorului e flancată la Antena 1 de „Gladiatorul” Russell Crowe. Adică ucide ce ucide Maximus nişte oameni, ia o pauză de Înviere după care reintră în acţiune. A doua zi la prânz, în duminica de Paşti, aceeaşi televiziune ne desfată timp de aproape două ore cu emisiunea de divertisment „Splendoare de sărbătoare magazin de Paşte cu Mihaela Rădulescu”, vedetă cu rezidenţa în Monaco, trecută din motive matrimoniale de ceva vreme la iudaism. Dacă tot ţin Antenele să fie politically correct n-ar fi rău să invite şi o vedetă de la Al Jazeera să prezinte o ediţie specială de Paşti. Nu vor lipsi din program nici şuşele tradiţionale cu Nae şi Vasile, Dan Negru sau Superbingo. PRO TV-ul nici măcar nu se mai chinuie să încropească emisiuni de Paşti corecte politic având ratingul asigurat de show-uri ca „Românii au talent” şi „Dansez pentru tine”.
Muzică populară fără număr, fără număr
Dacă vă întrebaţi unde se pot vedea totuşi emisiuni cu subiecte pascale, în afară de canalul Trinitas, vă spunem că televiziunea de stat şi-a făcut cel mai bine temele. Toate canalele cu sigla TVR au programul burduşit de astfel de programe de la TVR1 la TVR HD (cunoscut sub numele de TVR Hunedoara de către un anume demnitar, persoană importantă, nu spun cine). Încă de sâmbătă dimineaţă cei care şi-au încondeiat deja ouăle pot vedea la TVR 1 emisiunea „În aşteptarea luminii” realizată de Marioara Morărescu, emisiune ce cuprinde o serie de popasuri pe la locaşuri sfinte precum bisericile rupestre, Biserica Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca cunoscut în rândul credincioşilor ca „Sfântul Ardealului” şi Mânăstirea Cernica. Mai pe seară vine şi rândul celor de genul Apostolului Toma care au nevoie de probe pentru a crede. Pentru aceştia TVR 1 a programat documentarul „Secretele îngropate ale Bibliei” construit ca o anchetă detectivistică sau jurnalistică unde se caută răspunsuri la întrebări gen „Cine şi când a scris Biblia?”. După o scurtă escală pe la slujba de Înviere, postul se sfârşeşte şi începe zaiafetul în stil tradiţional românesc cu muzică populară din belşug la emisiunea „La masa de Paşti”. Ouăle se vor ciocni tot pe ritmuri săltăreţe şi duminică cu emisiunile „Tezaur focloric”, „Împreună la masa de Paşti” sau „O dată-n viaţă”. TVR Cultural e ceva mai sobră în propuneri având o serie de concerte pascale, filme artistice şi documentare pe teme religioase, dar şi ediţii speciale ce-i au ca gazde pe Grigore Leşe şi pe Dan Puric.
Pentru că anul acesta Paştele ortodox cade în aceeaşi zi cu cel catolic, TVR 2 transmite în direct de la Vatican în duminica de Paşti mesajul tradiţional al Papei Benedict către oraşul Roma şi lume, „Urbi et orbi”. Tot urbană va fi şi emisiunea ce-l are invitat pe Mihai Dobrovolschi, „Dobro Urban” care va vorbi despre iubire. Deşi lumea nu prea ştie şi dacă află nu prea crede, Dobrovolschi este un creştin practicant, nepot de preot, care ţine post şi care, oricât ar părea de ciudat, chiar este dus la biserică. Pentru că dragostea ca şi viaţa e complexă şi are multe aspecte, Dobro va aborda stufoasa temă din mai mute unghiuri, şi din faţă, şi din profil şi din spate şi de js şi de sus. „Am încercat să aflăm care sunt formele de manifestare ale dragostei şi cât de genuine sunt ele. Pentru asta, am intervievat oameni care iubesc oameni de acelaşi sex, oameni care îşi iubesc motocicleta, calul, mintea sau oameni care se iubesc de multă vreme. N-am reuşit să dăm un răspuns normal, dar întrebarea este destul de frumoasă ca să merite o emisiune întreagă: ce a fost mai întâi: sexul sau dragostea?”, dă Dobro glas unor adevărate probleme existenţiale.
„Mistere descifrate ale Bibliei”, la Discovery
După ce în anii trecuţi, pe mai multe posturi tv au fost aprig dezbătute teoriile conspiraţiilor biblice gen „Codul lui Da Vinci”, teorii numite inspirat de către regretatul actor Adrian Pintea „manele teologale”, anul acesta nici măcar acestea nu se mai difuzează. Doar pe canalul Discovery World se vor putea viziona documentare pe teme biblice. Astfel, toată ziua de sâmbătă va fi dedicată Paştelui cu filme documentare ce au au ca invitaţi teologi, istorici şi arheologi: „Iisus, omul din spatele mitului” sau „Mistere descifrate ale Bibliei”, pelicule care traversează cele două Testamente cu opriri la Exod, Sodoma şi Gomora şi Evangheliile apocrife.
Ca ultim „condiment” adăugăm faptul că TV Paprika a programat emisiuni cu reţete tradiţionale de Paşti puse în operă de „chefi” celebri unde „vedeta” va fi carnea de miel.