„Republica Islamică este foarte serioasă în garantarea securităţii şi în menţinerea capacităţilor de disuasiune în zona Golfului Persic şi în Golful Oman”, a afirmat Ebrahim Raisi, conform Preşedinţiei Iranului, citată de cotidianul Le Figaro.
„Iranul îi va înfrunta pe cei care privează regiunea de securitate”, a subliniat noul preşedinte al Iranului.
Conversaţia telefonică dintre Ebrahim Raisi şi Emmanuel Macron a durat aproximativ o oră.
Statele Unite, Israelul şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul cu dronă asupra petrolierului MV Mercer Street, comis pe 30 iulie în Marea Arabiei, în largul Omanului, şi soldat cu moartea unui cetăţean român şi a unui britanic.
Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au avertizat că va exista o „ripostă colectivă” faţă de acest atac. Israelul a anunţat că atacul cu dronă asupra petrolierului a fost comis de Gardienii Revoluţiei din Iran. Premierul Naftali Bennett a avertizat că Israelul este pregătit să acţioneze şi unilateral împotriva Iranului ca ripostă la atac.
Administraţia Iranului a negat orice implicare în atacarea petrolierului MV Mercer Street şi a avertizat că va riposta la orice acţiune lansată de Statele Unite, Marea Britanie sau Israel din cauza atacului asupra petrolierului.
Uniunea Europeană a condamnat atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, dar a cerut clarificări privind circumstanţele incidentului şi a pledat pentru evitarea acţiunilor care ar periclita pacea regională.