15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternațional„Cârtiță” CIA în anturajul lui Vladimir Putin

„Cârtiță” CIA în anturajul lui Vladimir Putin

 

Statele Unite au exfiltrat din Rusia în 2017 „una din sursele sale secrete aflată la cel mai înalt nivel în sânul guvernului rus”, CNN subliniind că  operațiunea a fost executată de teamă că președintele Donald Trump sau membri ai Administrației sale ar fi putut furniza informații clasificate în una din dezvăluirile lor intempestive, ceea ce ar fi compromis securitatea sursei. The Guardian, care relatează această istorie, a precizat că CIA a negat acest ultim punct. CNN a mai precizat că decizia extragerii agentului secret din Rusia a fost luată puțin timp după celebra reuniune din Biroul Oval din mai 2017, în cursul căreia Donald Trump, care demisese recent directorul FBI, James Comey, a  discutat cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov și cu ambasadorul rus în SUA de atunci, Serghei Kisliak, despre informații „top secret” furnizate de Israel privind organizația jihadistă ISIS în Siria.

Raportul serviciilor secrete arată, de asemenea, că responsabili americani au fost alarmați privind reuniunea privată a președintelui Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Hamburg, în luna iulie a aceluiași an. CNN citează „o sursă informată din comunitatea de informații” potrivit căreia, legat de reuniunea Trump-Putin, „responsabilii și-au exprimat din nou temerea că președintele a discutat cu Rusia, în mod neadecvat, despre informații confidențiale”.

Agentul din „verticala puterii”

Potrivit New York Times și CNN,  acest informator, al cărui nume nu a fost dezvăluit, s-a dovedit a fi o sursă capitală de informații pentru serviciile americane, un înalt responsabil rus care a confirmat că președintele Vladimir Putin a orchestrat personal ingerința Moscovei în prezidențialele americane din 2016 în favoarea lui Donald Trump și în detrimentul rivalei sale democrate, Hillary Clinton. De asemenea, informatorul a implicat direct președintele rus în piratarea serverului Comitetului național democrat, care a permis obținerea unei cantități enorme de mesaje deranjante pentru tabăra Clinton. Agentul exfiltrat era sursa cea mai prețioasă a CIA în Rusia și fuga sa din țară a împiedicat serviciile secrete americane să cunoască activitățile Kremlinului în timpul alegerilor de la mijloc de mandat în SUA, în 2018 și în timpul pregătirilor prezidențialelor din 2020. Marți, jurnalul rus Kommersant, citând o sursă a unei agenții guvernamentale  americane, a scris că spionul era un funcționar care a lucrat la ambasada rusă din Washington înainte de a se instala la Moscova unde a lucrat pentru Administrația de la Kremlin.

CNN a precizat că această persoană lucra pentru americani de mai multe decenii, avea acces direct la președintele Putin și a furnizat documente fotografiate pe biroul președintelui rus. New York Times a relatat că CIA a propus sursei sale să o scoată din Rusia la sfârșitul anului 2016, dar aceasta a refuzat invocând probleme de familie. Serviciile secrete americane au început atunci să aibă temeri că au de a face cu un agent dublu, temeri dovedite nefondate câteva luni mai târziu, când sursa a acceptat să fugă din țară. John Sipher, fost membru al Senior Intelligence Service al CIA a scris pe Twitter:„recrutarea unei surse cu un acces cheie este extrem de dificilă și poate avea loc odată la o generație sau niciodată”.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă