16.4 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăInternaționalCând ascultă Patriarhul Daniel muzică ROCK și ce părere are despre ea

Când ascultă Patriarhul Daniel muzică ROCK și ce părere are despre ea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a recunoscut că muzica rock nu este "rea", informează Agerpres.

Preafericitul a spus că și el ascultă rock atunci când "nu are încotro", de exemplu pe aeroport sau în mașină.

Prezent sâmbătă la Penitenciarul Jilava, unde a oficiat slujba de sfințire a unei capele destinată deținuților, PF Daniel a fost întrebat de jurnaliști cum comentează afirmațiile unui preot ortodox, care ar fi spus că tinerii din clubul Colectiv erau sataniști.

Patriarhul Daniel a spus că acele afirmații reprezintă o "provocare", deoarece nimeni nu a dezvăluit numele preotului.

"Acel preot nu a fost identificat. Noi considerăm că a fost o simplă provocare, pentru că este un laș dacă nu își dă numele, că l-am fi întrebat cine i-a spus asta. Noi nu îi judecăm pe oameni și să-i batjocorim. De ce nu s-a dat numele preotului? Jurnaliștii au provocat asta. Noi dacă l-am fi știut, l-am fi chemat pe om", a spus PF Daniel.

În context, Patriarhul Daniel a fost întrebat dacă știe faptul că Papa Francisc a lansat un CD cu muzică rock. "Bine, Papa, că ei acolo au tradiție mai multă. Nu e rea (muzica rock, n.r.), cine a spus că este rea? Noi ascultăm că nu avem încotro, dacă se dă în avion sau în mașină. Eu nu am fost bun muzician. Dacă eram bun muzician rămâneam preot la mine în sat. Și așa m-au trimis la școală și m-au făcut profesor și pe urmă ne-au mai pedepsit și cu o slujbă mai grea. Eu la toate materiile când am fost la facultate am avut nota 10, numai la muzică am avut 8 și 9. Nu sunt un bun muzician", a mai spus PF Daniel.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă