17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternațional„Burevestnik”, marele secret al Moscovei

„Burevestnik”, marele secret al Moscovei

Cinci zile după enigmaticul accident nuclear la o bază militară de testare din regiunea Arhanghelsk, în Marele Nord, apar noi detalii, multe dintre ele bătându-se cap-în-cap. Cel mai important este că încă nu se cunosc circumstanțele accidentului, Diferite instituții din Rusia au oferit informații diferite de la o zi la alta : în primul rând numărul morților, inițial anunțate ca fiind trei iar luni Rosatom, agenția nucleară rusă, a recunoscut decesul a cinci specialiști. Apoi, dacă după explozie ministerul Apărării declara că nu s-a înregistrat decât un nivel foarte mic de radioactivitate, luni autoritățile au revenit precizând că aceasta a fost de 16 ori mai mare decât pragul admis, în timp ce, potrivit Greenpeace, pragul a fost depășit de 20 de ori. De asemenea, după explozie, o creștere temporară a radioactivității a fost semnalată la Severodvinsk, principalul port al Flotei Nord a Rusiei, situat la 30 km de locul accidentului. Dar orice informația privind o radioactivitate crescută a dispărut la scurt timp de pe site-ul web al administrației municipale din acest port. Faptul că racheta testată la Nionoșka ar fi avut o sursă de energie nucleară a fost anunțat cu o zi și jumătate mai târziu de Rosatom. Aflarea naturii nucleare a exploziei a determinat locuitorii din Severodvinsk să ia cu asalt farmaciile, stocurile de iod fiind epuizate în două ore.
O altă întrebare rămasă încă fără răspuns din partea autorităților ruse este cum a fost propulsată racheta de croazieră testată și care este exact contribuția inginerilor nucleari. Directorul științific al centrului militar, Viaceslav Soloviev, a declarat că accidentul a implicat un mic reactor nuclear. Cum poate fi implicat un reactor nuclear în lansarea unei rachete ? Spiegel și media anglo-saxonă relevă că în prima opinie a Rosatom , căruia îi este subordonat centrul atomic Sarov, unde s-a conceput racheta, s-a menționat existența unei „surse de energie cu radioizotopi”. Adică nu un reactor în care un material fisibil suferă o reacție în lanț controlată, ci o baterie atomică mult mai simplă care utilizează dezintegrarea naturală a materiei radioactive.Astfel de baterii sunt utilizate în misiunile spațiale, fiind compacte, fiabile și furnizează energie ani de zile dar în cantitate mică. Însă o rachetă zburând în atmosferă și nu în spațiu necesită mult mai multă energie.
Baza militară unde s-a produs accidentul, deschisă în 1954 și specializată în testarea rachetelor flotei ruse, în special cele balistice, este situată în mare, în apropiere de Nionoșka, în Marele Nord. Ca multe situri sovietice, ea a fost multă vreme absentă de pe hărțile geografice.

 

Trump a dezvăluit un secret militar ?

„Burevestnik” (Pasărea furtunii, în rusă), numită „Skyfall” de NATO, este considerată o nouă amenințare pentru Occident. Peședintele american, Donald Trump a declarat că explozia nucleară a dezvăluit probabil un mare secret privind armele cele mai moderne ale Rusiei.Dar a mai adăugat pe Twitter că „SUA dispun de o tehnologie similară dar mult ai avansată”. Ciudat este că afirmația a fost imediat dezmințită de un expert potrivit căruia „nu avem program de rachete de croazieră cu propulsie nucleară”. Cu alte cuvinte, este posibil ca Donald Trumă să fi dezvăluit un program militar secret al SUA.

 

 

Cele mai citite

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă