6.1 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăInternaționalBrînzan îi cere lui Nicolau să spună exact cine sunt "amantele, soţiile...

Brînzan îi cere lui Nicolau să spună exact cine sunt “amantele, soţiile şi puturoşii” din TVR

Claudiu Brînzan, membru în CA al TVR, a declarat pentru MEDIAFAX că va solicita public ca Valentin Nicolau, la rândul său membru în CA, să spună cine sunt “amantele, soţiile şi puturoşii” din televiziunea publică, la care s-a referit în timpul audierilor din Comisiile parlamentare de cultură.

“Eu intenţionez ca mâine să solicit public, printr-o scrisoare adresată către preşedintele-director general al TVR şi către Consiliul de Administraţie al TVR, ca domnul Nicolau, colegul nostru, să dea în scris cine sunt soţiile, amantele şi puturoşii din TVR, pentru că am observat că dumnealui cunoaşte foarte bine problema şi e şi normal, ca fost preşedinte al TVR”, a spus Claudiu Brînzan.

El a precizat că este păcat ca Valentin Nicolau, fost preşedinte al TVR, să pună “anatema pe cei 3.300 de angajaţi ai TVR”. “Dacă nu va preciza exact cine sunt amantele, soţiile, cei răi, cei puturoşi şi cei care au pile din TVR, s-ar putea crede că oricare dintre salariaţi poate fi încadrat în aceste categorii şi nu e corect să plutească o bănuială asupra tuturor”, a mai spus Brînzan.

Valentin Nicolau, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al TVR din partea salariaţilor instituţiei, a susţinut, miercuri, la audierile din Comisiile parlamentare de cultură, că din TVR vor fi date afară 1.000 de persoane pe criterii neştiute de nimeni, el apreciind că din instituţie nu vor pleca, însă, amantele, soţiile, cei răi, puturoşi, cei care au pile.

“Se vor da afară 1.000 de angajaţi pe criterii neştiute de nimeni, cu 2-3 săptămâni înainte de alegeri. Nu vor pleca cei mai răi, puturoşi, cei care nu au pile, nu vor pleca amantele, soţiile, nu vor pleca cei care au certificate medicale”, a spus Nicolau, care a criticat Programul de redresare economică a TVR, împotriva căruia a şi votat în cadrul CA.

Nicolau a susţinut că această soluţie este una de politizare şi va avea efecte dezastruoase asupra viitorului instituţiei.

Concedierile colective în TVR vor începe pe 20 noiembrie şi vizează 962 locuri de muncă, după procesul de restructurare de personal, televiziunea urmând să rămână cu 2.340 de angajaţi, potrivit unui notificări transmise de Claudiu Săftoiu, PDG al SRTv, în 11 septembrie, Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV) – sindicatul reprezentativ din instituţie.

La data de 31 august 2012, numărul total de salariaţi al TVR era de 3.302.

În prezent, proiectul planului de reorganizare şi restructurare de personal în cadrul SRTv face obiectul consultării cu SPUSTV, sindicatul putând face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.

Potrivit notificării transmise sindicatului, propunerile trebuie să fie însoţite de “soluţii economice viabile care să compenseze economic concedierile, astfel încât obiectivul economic aprobat prin memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de SRTv, aprobat de Guvernul României, să fie atins”. În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.

În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul, aplicarea măsurii de concediere colectivă se menţine, SRTv va notifica în scris inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu.

Programul de redresare economică a întrunit, alături de cele 10 voturi de susţinere (Claudiu Săftoiu, Irina Radu, Claudiu Branzan, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Anne Marie Juganaru, Gabriel Tufeanu, Nicoleta Nicolicea, Cristian Niţulescu, Nagy Zoltan Levente), două voturi împotrivă (Valentin Nicolau şi Sorin Burtea) şi o abţinere (Romina Gabriela Surugiu).

TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august.

Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanţe a Guvernului.

Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.

TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.

Cele mai citite

Curtea Supremă a SUA se va sesiza în problema imunității penale invocate de Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite(SUA) a acceptat miercuri să se sesizeze în problema imunităţii penale invocate de Donald Trump şi să o examineze la...

Israelul a lovit ţinte din apropierea Damascului

Israelul a efectuat miercuri lovituri asupra unor ţinte din apropierea Damascului, a afirmat Ministerul sirian al Apărării, cel mai recent atac împotriva capitalei Siriei...

Curtea Supremă a SUA se va sesiza în problema imunității penale invocate de Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite(SUA) a acceptat miercuri să se sesizeze în problema imunităţii penale invocate de Donald Trump şi să o examineze la...
Ultima oră
Pe aceeași temă