14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson vrea ca toţi imigranţii în Marea Britanie să înveţe engleza

Boris Johnson vrea ca toţi imigranţii în Marea Britanie să înveţe engleza

Fostul primar al Londrei a salutat vineri, la un miting de campanie, la Darlington, diversitatea capitalei, dar a apreciat că unele comunităţi nu fac destul să se integreze în societate.

”Cred că povestea comunităţilor care au venit la Londra şi trăiesc la Londra este extraordinară. Valuri au venit la Londra şi s-au schimbat încet, s-au adaptat, şi-au refăcut viaţa şi contribuie la cultura noastră naţională şi au acceptat-o. Iar asta vreau eu pentru ţară”, a declarat el.

”Vreau ca totată lumea care vine aici să trăiască să fie şi să simtă britanică – acesta este cel mai important lucru – şi să înveţe engleza. Prea adesea există părţi din ţara noastră, părţi ale Londrei şi altor oraşe, unde engleza nu este vorbită de către unii oameni ca prima lor limbă, iar asta trebuie să se schimbe”, a spus el.

”Oamenii trebuie să poată s participe la economie şi societate aşa cum permite această experienţă”, a apreciat el.

Johnson şi rivalul său la conducerea Partidului Conservator Jeremy Hunt au venit la Darlington înaintea celui mai important weekend din campania în vederea alegerii liderului formaţiunii, în care se trimit buletinele de vot prin corespondenţă membrilor partidului.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă